Cetate în turneu în Ungaria

Cetate în turneu în Ungaria
Deva – Handbalistele de la Cetate Deva sunt primele sportive din judeţ care îşi reiau activitatea după Sărbătoarea Crăciunului, reunirea lotului echipei antrenate de Marcel Şerban şi Ioan Mătăsaru fiind programată, azi, la ora 10.30 la Sala Sporturilor din Deva. Graba cu care se încep antrenamentele este justificată de partiparea la finalul săptămânii la un puternic turneu internaţional în Ungaria .

Transfer important
Reluarea pregătirilor echipei Cetate va fi dublată şi de cooptarea în lot a experimentatei jucătoare Mia Rădoi, fostă la Oltchim Rm. Vâlcea.

„La reunirea lotului de după Crăciun se va prezenta şi Mia Rădoi care va fi transferată la Deva, pentru a aduce un plus de experienţă şi tenacitate echipei. O vom lua cu noi în turneul din Ungaria pentru a o testa şi a se integra cât mai repede în sistemul de joc al echipei”, afirma Marian Muntean, preşedintele clubului devean. Cetate va pleca în Ungaria, la Beckecsaba, joi, iar turneul la care vor participa trei echipe din ţara vecină şi formaţia deveană se va disputa vineri şi sâmbătă.

Obiectiv european
La finalul turului Ligii Naţionale, Cetate ocupă locul opt cu 13 puncte la doar două puncte de locul cinci care asigură participarea în cupele europene.

„Putem prinde un loc în cupele europene dacă echipa va juca şi în retur la fel ca în ultimele trei partide din tur în care am luat cinci puncte din şase posibile şi am învins campiona naţională, Rulmentul Braşov. Şansele sunt mari pentru că avem şi un program mai bun decât adversarele, urmând să jucăm pe teren propriu cu celelalte echipe care se bat pentru cupele europene”, comenta Marian Muntean.

În prima etapă din 2007, programată în data de 14 ianuarie, Cetate Deva va juca în deplasare cu Oţelul Galaţi.

Ciprian Marinuţ



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase