Cetate „stopată” de arbitri

Cetate „stopată” de arbitri
Deva – Corectitudinea arbitrilor faţă de Cetate Deva a luat sfârşit, joi, odată cu partida din deplasare cu HC Zalău în care echipa antrenată de Marcel Şerban a fost sabotată de fluieraşi în tentativa de a obţine a treia victorie consecutivă.

Cetate a jucat la fel de bine ca în precedentele meciuri câştigate cu HC Baia Mare şi cu campioana Rulmentul Braşov, dar n-a scos decât o remiză (27-27) pentru că în teren legea a fost făcută de arbitrii David / Belean (Mureş).

„M-am temut de aceşti arbitri pe care în ultimele trei campionate i-am recuzat de fiecare dată şi de ceea ce mi-a fost frică n-am scăpat. Au avut o atitudine părtinitoare, judecând după două regulamente diferite, mai ales că gazdele au pus presiune pe ei pentru că nu-şi permiteau să piardă jocul. Decizia care a schimbat practic soarta meciului s-a produs cu trei minute înainte de final, când noi conduceam cu două goluri diferenţă. Atunci, la un atac al echipei din Zalău s-a produs o fază confuză pe semicercul nostru, iar fluieraşii au eliminat-o pe portăriţa Simona Bistriceanu pentru că a strigat la o coechipieră, indicându-i cum să se apere. Eliminarea ne-a dat peste cap jocul şi gazdele au egalat şi au trecut în avantaj 27-26. Am reuşit să salvăm un punct cu 15 secunde înainte de final când am marcat golul egalării”, comenta Marian Muntean, preşedintele clubului devean.

Punctul smuls in-extremis la Zalău ajută totuşi echipa Cetate, mai ales că rezultate din celelalte partide ale etapei îi sunt favorabile. „Cele cinci puncte obţinute în ultimele trei etape şi înfrângerile suferite de contracandidatele noastre ne păstrează în cursa pentru un loc în cupele europene. Am încredere în echipă şi cred că în returul care va începe în ianuarie putem recupera cele două puncte care ne despart de locul cinci. Avem un program mai bun decât adversarele şi vom susţine meciurile decisive pe teren propriu”, afirma oficialul devean.

Handbal / Liga Naţională
Deva (C.M.) – Rezultatele etapei a XIII-a, 21 decembrie: Rulmentul Braşov – HCM Baia Mare 33-18; HC Zalău – Cetate Deva 27-27; Oţelul Galaţi – Astral Poşta Câlnău 20-19; HCM Roman – Tomis Constanţa 22-26; Oltchim Rm.Vâlcea – Dunărea Brăila 37-20; Rapid CFR Bucureşti – U. Jolidon Cluj 25-27; Universitatea Timişoara – Mureşul Tg. Mureş 28-26.

Clasamentul
1. Oltchim Rm. V. 13 13 0 0 456-290 26

2. Rulmentul Braşov 13 11 0 2 378-293 22

3. U. Jolidon Cluj 13 10 0 3 365-330 20

4. Tomis Constanţa 13 8 1 4 323-312 17

5. Dunărea Brăila 13 7 1 5 352-345 15

6. Astral P. Câlnău 13 7 0 6 367-325 14

7. HCM Roman 13 7 0 6 339-364 14

8. Cetate Deva 13 6 1 6 322-321 13

9. HCM Baia Mare 13 6 0 7 324-329 12

10. Oţelul Galaţi 13 5 0 8 315-319 10

11. Rapid CFR 13 4 0 9 333-364 8

12. HC Zalău 13 3 2 8 309-346 8

13. U. Timişoara 13 1 1 11 317-444 3

14. Mureşul Tg. M 13 0 0 13 306-424 0

Etapa a 14-a, 14 ianuarie 2007: HCM Baia Mare – Mureşul Tg. Mureş; Universitatea Timişoara – U Jolidon Cluj; Rapid CFR Bucureşti – Dunărea Brăila; Oltchim Rm.Vâlcea – Tomis Constanţa; HCM Roman – Astral Poşta Câlnău; Oţelul Galaţi – Cetate Deva; HC Zalău – Rulmentul Braşov.

Ciprian Marinuţ



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase