Cetatea, readusă la viaţă

Cetatea, readusă la viaţă
O serie de obiecte au fost descoperite în cadrul săpăturilor iniţiate prin proiectul „Redescoperă Cetatea Oradea”. Evenimentul este precedat de o acţiune de promovare care are loc marti, între orele 16:00-20:00, pe strada Republicii.

Voluntarii vor împărţi fluturaşi prin care cetăţenii vor fi puşi în temă cu privire la expoziţia de miercuri. Totodată, orădenii îşi vor putea însemna sugestiile referitoare la restaurarea şi amenajarea Cetăţii într-un caiet al opiniilor, care le va fi pus la dispoziţie de membrii fundaţiei.

Zece categorii de exponate

Expoziţia va începe la ora 11:30, în Sala Grifonilor, şi va cuprinde atât obiectele descoperite de generaţiile mai vechi de voluntari, cât şi obiectele găsite în această vară. Cei 20 de voluntari străini şi cei cinci orădeni îi aşteaptă pe toţi cetăţenii interesaţi de soarta simbolului oraşului, pentru a se convinge că Cetatea merită să fie (re)descoperită.

Fundaţia Life va mai organiza o dezbatere publică în 11 septembrie, în parteneriat cu Primăria municipiului. În cadrul acesteia se va încerca mobilizarea cât mai multor instituţii orădene în vederea participării active la procesul de îmbunătăţire a imaginii Cetăţii.

Bianca Turcuş


 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !