Cetățenii din centru, revoltați la dezbaterea publică privind strategia de parcări

De Costel Demian
Reactualizat la:
10Comentarii
Cetățenii din centru, revoltați la dezbaterea publică privind strategia de parcări
Mai puțin de 20 de orădeni au participat joi la dezbaterea publică privind „Strategia de parcări a municipiului Oradea”.

Din partea municipalității au luat parte Lucian Popa – directorul Direcţiei Patrimoniului Imobiliar și Ion Șimon -șeful Serviciului Parcări al Primăriei. Lucian Popa a deschis dezbaterea și a precizat că pentru ca „orașul să nu fie sufocat de mașini în zona centrală se urmărește o strategie și crearea unui echilibru între cerere și ofertă”.

În prezent sunt amenajate în zona centrală 5 534 de parcări cu durată nelimitată pe stradă. Între 3 500 şi 3 900 de abonamente se emit în fiecare lună pentru aceste locuri.

În ultimii ani, o dată cu extinderea zonelor pietonale, au fost desfiinţate de pe carosabil peste 400 de locuri de parcare – cele mai multe în Piaţa Unirii (peste 120 de locuri) şi în zona străzii Independenţei (peste 170 de locuri de parcare). Acestea şi cele de pe strada V. Alecsandri (peste 70 de locuri ) vor fi compensate de noile parcări de pe malul stâng al Crişului Repede, în parcarea subterană ce va fi terminată la sfârşitul anului 2018.

Nemulțumiri pe Episcop Mihai Pavel

Majoritatea participanților au fost cetățeni din zona centrală, cu precădere de pe strada Episcop Mihai Pavel. Aceștia sunt îngrijorați că, după ce au fost „îngălbenite” parcările de pe această stradă, următorul pas, conform strategiei de a scoate mașinile din zona centrală, ar urma interzicerea totală, chiar dacă acest lucru nu este specificat în noua strategie.

Totodată, aceștia sunt nemulțumiți și de castanii de pe stradă, pe care îi consideră periculoși pentru autoturismele proprii, dar și pentru locuințe. Aceștia au mai sugerat ca pe strada Episcop Mihai Pavel să fie amenajate locuri de parcare și pe partea stângă între copaci.

Aceași riverani au dorit să afle și cum s-a ajuns la decizia de „îngălbenire”, iar după ce li s-a confirmat că s-a făcut printr-o dispoziție a primarului, care are această autoritate potrivit unei hotărâri a Consiliului Local din 2006, ei au au propus ca pe viitor aceste decizii să fie luate doar în urma unui vot în CL Oradea. O altă nemulțumire este că odată cu modificarea culorii la locurile de parcare, cetățenii să poată renunța la abonamentul achiziționat într-un anumit termen.

O altă problemă a riveranilor din zona centrală, pe care cei doi reprezentanți au promis că o vor rezolva, este ca șoferilor care locuiesc în zona centrală să li se permită accesul cu autoturismele prin Piața Unirii și în weekend. Momentan, traficul rutier este interzis în Piața Unirii pentru mașini, excepție la această regulă făcând doar taximetriștii și vehiculele OTL.

Ioan Horvath, membru al Coaliției Rogerius, a fost unul dintre cetățenii care s-a declarat mulțumit în urma dezbaterii și a promisiunilor celor doi reprezentanți ai Primăriei. Acesta a reclamat promptitudinea Poliției Locale la sesizările privind ocuparea abuzivă a locurilor de domiciliu, dar și vizibilitatea scăzută a marcajelor locurilor de parcare.

Zonă de parcare roșie

În Strategia de parcări a municipiului Oradea se precizează că în viitor ar putea să apară și parcările de culoare roșie. „În funcție de evoluția cererii de parcare, se va putea introduce și a treia zonă de parcare (zona roșie) în zonele cu cerere foarte mare. În această zonă, tarifele de parcare vor fi mai mari ca în zona galbenă și durata de parcare va fi mai scurtă. Tichetele de parcare din zona roșie vor putea fi utilizate și în zona mai ieftină, galbenă sau albă, în timp ce un tichet din zona galbenă nu va putea fi utilizat în zona roșie”, se precizează în documentul eliberat de Primăria Oradea.

La dezbatere au luat parte și consilierii locali PSD Adrian Negrea și Liviu Sabău Popa, iar acesta din urmă a ridicat din nou propunerea micșorării tarifelor de parcare în zonele limitrofe.

Cererile orădenilor au fost notate de cei doi reprezentanți ai Primăriei, care au precizat că vor încerca să le pună în aplicare. Totodată, aceștia au promis că în perioada următoare se va rezolva și problema prin care un cetățean să poată primi loc de parcare chiar dacă deține un autoturism al căruia nu este proprietar (mașină de firmă, comodat, etc).

 



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor