Cetăţenii, invitaţi la Evidenţa Persoanelor

ORADEA – Serviciul de Evidenţă a Persoanelor lansează o invitaţie către cetăţeni, pentru a intra cu actele de identitate în legalitate. Cei care nu-şi preschimbă actul de identitate în termenul prevăzut riscă o amendă între 40-80 lei.

Invitaţia se adresează, în special, persoanelor aflate într-una din următoarele situaţii: posedă act de identitate cu termenul de valabilitate expirat sau care urmează să expire în perioada imediat următoare, respectiv au împinit de curând 14 ani, vârsta la care este obligatorie obţinerea cărţii de identitate.

Amenzi usturătoare

Persoanele aflate în situaţiile enumerate mai sus se pot prezenta la sediul Serviciului de Evidenţă a Persoanelor (strada Republicii nr. 24), după următorul program: luni, miercuri, vineri, între orele 8:00-16:30, respectiv marţi, joi, între orele 8:00-18:30.

Conform prevederilor în vigoare, cetăţenii au obligaţia să solicite serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor eliberarea unei cărţi noi de identitate cu cel puţin 15 zile înaintea expirării termenului de valabilitate al actului de identitate deţinut, respectiv, în cazul minorilor, în termen de 15 zile înaintea împlinirii vârstei de 14 ani.

Nerespectarea prevederilor legale atrage după sine aplicarea unei amenzi contravenţionale între 40-80 lei, avertizează conducerea Serviciului de Evidenţă a Persoanelor.

Zoltan Pengo



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase