Ceva de Spus: noua asociatie care lupta pentru o Timisoara accesibila si capitala culturala

De S.P.D.
La Timişoara s-a înființat și Asociația Ceva de Spus
La Timişoara s-a înființat și Asociația Ceva de Spus
Ceva de Spus a fost până acum un grup informal de autoreprezentanți, persoane cu dizabilități fizice și intelectuale, care s-a făcut remarcat prin campania împotriva inscripționărilor discriminatorii din Parcul Copiilor şi din alte spaţii publice din Timișoara prin care se interziceau folosirea echipamentelor de joacă de către copiii cu dizabilități, lucru remediat ulterior de autoritățile locale. Odată cu prima ninsoare serioasă la Timişoara s-a înființat și Asociația Ceva de Spus, o nouă organizație importantă din domeniul dizabilității, formată din autoreprezentanți și având la conducere persoane cu dizabilități fizice și intelectuale.

Reuniţi în Sala Baroc a Muzeului de Arte din Timișoara, membrii CDS s-au asociat cu scopul de a îmbunătăți calitatea vieții persoanelor cu dizabilități având patru obiective importante: dezinstituționalizarea și promovarea vieții în comunitate, accesibilizarea completă a societății, apărarea și promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități și combaterea discriminării şi promovarea abilităților persoanelor cu dizabilități, motivarea și încurajarea lor.

”Vreau să mă dedic cu tot sufletul pentru ca persoanele cu dizabilități din instituții să locuiască în comunitate ca și mine. Vreau ca aceste instituții să nu mai existe nici ca nume!” ne-a declarat Elisabeta Moldovan, copreședintele asociației, tânăra care a petrecut 23 de ani în instituții de tip cămin-spital.

”Voi face ca Ceva de Spus să devină o forță unită, o forță națională care este consultată de autoritățile locale și naționale atunci când se iau decizii privind persoanele cu dizabilități” promite Raluca Popescu, de asemeni copreședinte al asociației.

Conducerea aleasă este alcătuită din Raluca Popescu și Elisabeta Moldovan – copreședinți, Cosmin Miloș și Răzvan Rogojan – vicepreședinți și Carmen Iacob Kiss – secretar, iar motto- ul lor este fără echivoc: ”vrem RESPECT pentru abilitățile noastre și NU MILĂ pentru dizabilitatea cu care ne confruntăm!”

Echipa aleasă este decisă să continue campania de accesibilizare a orașului pentru a avea o Capitală Culturală Europeană Accesibilă în 2021. Misiunea ei e clară, însă nu uşoară. „Vor promova dezinstituționalizarea și crearea serviciilor sociale în comunitate. Se vor lupta cu cei care discriminează, vor monitoriza Statul Român privind modul de implementare a Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități și sunt hotărâți să raporteze încălcările convenției la forurile europene și chiar să acționeze în instanță instituțiile publice și private care le încalcă. Vor promova mișcarea de autoreprezentare pentru ca în cât mai multe localități din România persoanele cu dizabilități să-și exprime doleanțele, să-și ceară drepturile”, punctează Zoltán Szövérdfi-Szép, persoană de suport a CDS.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !