Ceyrat – „metropola” franceză cu care s-a înfrăţit Oradea…

De Călin Corpaş
Reactualizat la:
8Comentarii
Ceyrat – „metropola” franceză cu care s-a înfrăţit Oradea…
Recent, Primăria Oradea socotea că este de interes major să ne informeze că o delegaţie franceză din “oraşul înfrăţit” Ceyrat ne-a vizitat Primăria, fiind primită în sala mare de city-managerul Eduard Florea.

Periodic, tot aflăm despre câte o chestiuţă ce curge din înfrăţirea Oradiei cu deja-“celebrul” Ceyrat.

Aflăm că Florea le-a povestit liniştiţilor francezi câte ceva despre Oradea. Inclusiv despre ambiţiile edililor de a transforma Oradea într-o capitală art-nouveau…

Localitatea franceză Ceyrat dă numele unei străzi în Oradea. Este vorba despre strada ce leagă Universitatea şi cimitirul de cartierul Cantemir, pe lângă depoul OTL. Până aici, toate bune şi frumoase.

Doar că, aspect deloc neglijabil (zic eu), Ceyrat nu este cu adevărat un oraş, fiind mai degrabă o suburbie a oraşului francez Clermont-Ferrand. Ei, da, acesta din urmă este un oraş în toată regula şi cu asemenea aglomerări urbane franceze ar trebui să derulăm schimburi de experienţă cu adevărat utile pentru orădeni. Clermont-Ferrand este un oraş universitar de 142.000 de locuitori, din regiunea Auvergne – Ron – Alpi, în timp ce Ceyrat este pentru Clermont-Ferrand ce este Sînmartinul pentru Oradea. Adică o apendice! Cum aşa? Păi uite: Ceyrat are doar 6.000 de locuitori şi o suprafaţă de 9,3 km pătraţi! Adică e mai mic ca Aleşdul!

Hai să vedem mai departe: cu ce localităţi mai este înfrăţit “oraşul” Ceyrat, în afară de Oradea? Să o luăm pe rând: cu târguşorul bavarez Beratzhausen, Germania, un alt “oraş” cu 5,400 de locuitori; cu satul Great Waltham din Anglia (Essex), pentru care trebuie să cercetezi mult internetul pentru a-i afla populaţia de 2.100 de locutori; precum şi cu pitoreasca localitate Nemi, Italia (zona metropolitană Roma), ce adăposteşte 2.000 de locuitori.

Concluzia: probabil că francezii din Ceyrat sunt simpatici şi agreabili şi dă bine să-i primim frumos, dar cred că Oradea ar trebui să-şi ţină rangul şi să ţintească mai sus de acest tip de înfrăţiri. Cu tot respectul pentru Ceyrat. Parol, monşer!

Mai multe opinii pe calincorpas.ro



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor