CF Liberty a ratat calificarea

VIAREGGIO – Două victorii nu le-au fost suficiente fotbaliştilor de la CF Liberty să se califice în faza eliminatorie a turneului de la Viareggio.

În „optimi” au ajuns echipele de pe primul loc din cele 12 grupe: Juventus, FC Santos, Atalanta, Anderlecht, Empoli, Genoa, Fiorentina, OFK Belgrad, Inter, Sampdoria, Vicenza şi Spartak Moscova.  La acestea s-au adăugat patru echipe clasate pe locul doi Santos Laguna (7 p), AS Roma (6 p) din primele şase grupe, respectiv AC Torino (7 p ) şi Piacenza (6 p, golaveraj 6-3) din grupele 7-12. Liberty a ocupat locul doi cu şase puncte, golaveraj 6-4, după Sampdoria. „Dacă s-ar fi luat patru echipe cu cel mai bun punctaj şi golaveraj din toate cele 12 grupe ne-am fi calificat. Dar regulamentul prevede să se aleagă două din primele şase şi două din ultimele şase.

Am fi avut nevoie de două goluri marcate în plus şi devansam Piacenza. Păcat, pentru că în optimi am fi întâlnit Juventus”, ne-a declarat preşedintele Cătălin Sărmăşan. Salontanii se pot consola cu gândul că au părăsit competiţia alături de echipe cunoscute precum AC Milan, AC Parma, Steaua Roşie Belgrad sau AC Pisa.

În ultimul meci al turneului Coppa Carnevale, desfăşurat pe un teren mocirlos, CF Liberty a învins echipa Benevento (Serie C2) cu scorul de 2-0 (0-0). Golurile au fost marcate de Deaconescu ’72 şi Feczesin ’86. Pentru CF Liberty au jucat Bak – Chiş, Deaconescu, Nistor, Coca – Demjen, Petrescu, Feczesin, Cigan – Dobrescu, Aquino. Antrenori: Dan Dobai şi Alexandru Gergely. Au mai intrat Martin, S. Oltean şi Pandelică.

Teodor Biris



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !