CF Liberty a urcat pe podium

CF Liberty a urcat pe podium
La meciul de debut al italianului Oscar Piantoni, Liberty a facut un joc modest, în fata unei echipe care a venit sa ciupeasca un punct în deplasare. Singurele faze mai importante ale primei reprize i-au avut în prim-plan pe albaiulieni.

În minutul 6, Scarlat a scapat pe banda dreapta si a centrat în fata portii, dar Cristea a întârziat la întâlnirea cu balonul. Pe finalul reprizei, în minutul 42, juniorul Oara a trimis un sut centrare înselator si Szasz a respins de sub bara transversala. În ultimele secvente ale primei parti, Muzac a primit al doilea cartonas galben si Unirea a fost nevoita sa joace o repriza întreaga în inferioritate numerica.


Nici cu un om în plus Liberty nu s-a apropiat prea periculos de poarta lui Unchias. Fisurile în reduta coordonata de Irina si Lucian Cotora a început sa dea semne de slabiciune pe final, când Radu Dan a sutat puternic din careu, portarul a respins si Bente a reluat în plasa din apropiere. Acelasi Bente a fost aproape sa reuseasca dubla în minutul 90, când a reluat imprecis mingea centrata de Iambor.


Liberty a încheiat un tur excelent, care le permite sa ierneze pe un neasteptat loc trei, la sase puncte de primul loc si trei de locul doi, ce duce la baraj. În plus, cu doar sase goluri primite, Liberty are cea mai buna defensiva din Seria a III-a si a doua din Divizia B, dupa U Craiova.


Vocea antrenorilor


La sfârsit, Nelutu Popa a laudat determinarea elevilor sai: „Sunt multumit de determinarea jucatorilor mei în meciul de astazi. Au dat tot ce au putut. Eram convins ca va fi greu sa câstigam la Salonta, însa dupa cum a decurs jocul sunt convins ca nu puteam obtine nici o remiza. Putem sa ne salvam de la retrogradare. Dupa cum am vazut si astazi, nu este o diferenta asa de mare între echipele fruntase si cele care se bat pentru evitarea retrogradarii”.


De partea cealalta, italianul Oscar Piantoni este preocupat sa îmbunatateasca jocul echipei. „La primul meci ca principal pe banca echipei, am încercat sa îmbunatatesc jocul la constructie. Asta s-a întâmplat doar în prima repriza, în cea de-a doua jucatorii fiind obositi. Sunt multumit ca jucatorii au fost generosi la efort si au pus presiune pe adversari. Ma bucur ca suntem bine organizati în defensiva.

În retur, o data cu reaparitia lui Cristi Luca va creste, cu siguranta, si forta noastra ofensiva. În cele trei luni în care vom pregati returul vom putea sa îmbunatatim jocul echipei”, a declarat Piantoni.

CF Liberty – Unirea 1-0 (0-0)
Stadion Liberty. Teren: moale. Spectatori: 200
A marcat: Bente ’83


CF Liberty: Szasz – Coca, Zaha, Marincean, Cornaci – Ianc (’78 Radu Dan), Mândru, E. Bucur (’54 L. Rus), Iambor – Farcau (’66 Bente) – Zoicas. Antrenor: Oscar Piantoni
Unirea: Unchias – Szekely, Irina, L. Cotora, Kiraly (’78 Militaru) – Oara (’89 Rata), Muzac, Opriceana, Tâlvan – Cristea – Scarlat. Antrenor: Nelutu Popa


Remarcatii meciului: Cornaci, Bente / Irina
Cartonase galbene: Coca, Mândru / Muzac 2, Szekely, Cristea, Scarlat
Cartonase rosii: Muzac ’45, pentru cumul de cartonase galbene
Arbitri: Adrian Comanescu – Daniel Demetrescu (ambii din Rm. Vâlcea) si Marius Nicoara (Baile Herculane)
Observatori FRF: Kanyaro Attila (Tg. Mures) si Dan Dragos Craciun (Cluj-Napoca)


Teodor Biris