CF Liberty are meci greu cu ACU Arad

Cristian Luca
Cristian Luca
SALONTA - O echipă cu evoluţii oscilante în acest retur şi una aflată pe val se vor confrunta sâmbătă, de la ora 11. CF Liberty – ACU Arad este un meci cu miză pentru ambele grupări. Salontanii nu îşi mai permit paşi greşiţi acasă, pentru a nu intra în vâltoarea retrogradării, în timp ce ACU Arad are un retur excelent, cu cinci victorii din şase meciuri disputate.


Patroana arădenilor, Georgeta Onu, le-a pus
gând rău bihorenilor. „Suntem
favoriţi în meciul de la Salonta, nici nu
mă gândesc să nu
câştigăm. Nu cred că avem motive
să ne speriem de un meci cu Liberty”,
susţine Onu pe sportarad.com. Principalul pericol
pentru echipa gazdă pare să vină de la
ex-salontanul Cristi Luca, jucător aflat
într-o formă foarte bună.


La formaţia salontană nu vor evolua Caciora
(accidentat), Huţan, Cuciula, B. Străuţ,
lăsaţi în afara lotului.


Jocul va fi condus de brigada Tiberiu Lajos
(Timişoara) – Petre Geambazu (Buşteni),
Ionuţ Borcan (Ploieşti), rezervă
Ştefan Erdei (Oradea), observator FRF fiind Dan
Jiga (Bistriţa).

Echipe probabile

Liberty: Spina – L. Rus, Salamon, Deaconescu,
Popovici – Chiş, Danci, R. Iacob, Sorian – Cigan,
Dochiţa. Antrenor: Gheorghe Ghiţ.

ACU: Paşcalău – Negrita, Aldea,
Lung, Filaret – Miţiţi, Onu, Bota,
Iambor – Paina, Cr. Luca. Antrenor: Costel
Bogoşel.


 

Teodor Biris



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase