CF Liberty domină competiţia juniorilor A

5Comentarii
Liberty vizează titlul la juniori A
Liberty vizează titlul la juniori A
Campionii en-titre de la FC Bihor sunt pe locul trei după prima parte a campionatului.

Turul de campionat s-a încheiat şi în competiţiile juvenile fotbalistice. La juniori A, competiţia este dominată de tinerii de la CF Liberty, care în acest sezon evoluează pentru ACU Arad. După 14 etape, elevii lui Gheorghe Ghiţ au tot atâtea victorii, golaveraj 59-7 şi 56 de puncte. „A fost un tur bun pentru că am reuşit să ne impunem în toate meciurile. Nivelul este mediu, existând doar două-trei echipe mai tari. În funcţie de modificările pe care le va suporta lotul nostru în această iarnă vom vedea cu cine vom continua. Oricum vizăm calificarea mai departe, dar cel mai important obiectiv al nostru rămâne promovarea tinerilor spre echipe importante”, ne-a declarat antrenorul Gheorghe Ghiţ.

În cel mai greu meci al turului au învins cu 1-0, în deplasare, pe FC Timişoara. Echipa de pe Bega este pe locul doi cu 52 de puncte şi o singură înfrângere. Podiumul este închis de FC Bihor, care a acumulat 37 de puncte din nouă victorii şi patru egaluri (31-13). Juniorii de la LPS Bihorul (antrenor Ioan Jambor) au terminat turul pe locul şapte cu 28 de puncte. „Cele două echipe calsate pe primele două locuri sunt valoroase şi probabil una dintre ele va deveni campioană naţională. Şansele noastre de calificare sunt destul de mici, având în vedere faptul că majoritatea jucătorilor campioni au făcut pasul spre echipele de seniori ale clubului, dar copii speră până în ultima etapă”, spune antrenorul Gheorghe Silaghi, campion la juniori A cu FC Bihor în 2008/2009.

În competiţia rezervată juniorilor B rezultatele echipelor bihorene sunt modeste. Chiar dacă evoluează cu juniori mai mici cu un an, CF Liberty (ACU Arad) a reuşit să prindă podiumul cu 42 de puncte. Celelalte două echipe bihorene ocupă locuri în a doua jumătate a clasamentului. LPS Bihorul (antrenor Gheorghe Bulc) este pe poziţia a opta cu 35 de puncte, iar FC Bihor (antrenor Gergely Alexandru) ocupă locul 10 cu doar 21 de puncte, golaveraj negativ (15-20).

Gavril Nutiu



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor