CF Liberty joacă la Unirea Alba Iulia

În tur, Liberty a spulberat Unirea, scor 4-1
În tur, Liberty a spulberat Unirea, scor 4-1
Liberty are o misiune dificilă pe terenul echipei Unirea Alba Iulia, grupare care a pierdut teren serios în retur şi a ajuns pe locul patru. „Ne aşteaptă un meci greu.


Avem un moral bun, am făcut meciuri bune în
deplasare şi de data aceasta sperăm să
ne întoarcem neînvinşi, cu toate
că Unirea nu îşi permite să
piardă puncte acasă”, recunoaşte
antrenorul Gheorghe Ghiţ. Cu lotul salontan vor
face deplasarea jucătorii Huţan şi B.
Străuţ, reprimiţi în lot, dar
fundaşul Cuciula nu poate juca din cauza unei
accidentări.


Tot din cauza unei accidentări nu va putea evolua
mijlocaşul Robert Iacob, iar portarul N’Doye
şi Gadio El Hadji au plecat după vize. De
partea cealaltă, Falub nu va putea miza pe M. Rus,
Foro şi Zăgrean, toţi cu probleme
medicale. Şi gazdelor le e teamă de
confruntarea cu Liberty.
„Trebuie să fim concentraţi pentru
că ne aşteaptă un joc foarte greu cu
Liberty. Singurul obiectiv e cucerirea
celor trei puncte”, afirmă antrenorul Adrian
Falub, care îşi va face debutul în
faţa propriilor suporteri.


Partida va fi arbitrată de Sorin Tarcea – Dan
Gabriel (ambii din Timişoara), Claudiu Bochiş
(Cluj), rezervă Dan Monea (Cluj), observator FRF
Gheorghe Farcaş (Bucureşti).

Echipe probabile
Unirea: Rotaru – I. Bălan,
Bumbac, Poverlovici, Bucurică – Fl. Dan, Sg.
Costea, Dâlbea, V. Cristea – T. Moldovan, Ghe.
Grozav. Antrenor: Adrian Falub
Liberty: Spina – A. Florean, Salamon,
Deaconescu, Popovici – L. Rus, Danci, Sorian, Birtalan
– Cigan, Dochiţa. Antrenor: Gheorghe Ghiţ.


Teodor Biriş

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase