CFR Călători premiază poveştile frumoase

De Dan Birta
3Comentarii
CFR Călători premiază poveştile frumoase
O campanie iniţiată de CFR Călători şi care se derulează până la sfârşitul lunii septembrie va premia cele mai frumoase poveşti, imagini sau filme surprinse în călătoria cu trenul.

Este vorba despre „România pitorească de la fereastra trenului”, campanie care durează până la data de 30 septembrie 2017.

„Trenul este mai mult decât o modalitate de călătorie, el aduce oamenii laolaltă și poartă poveștile lor de viață de la un capăt la altul al țării. Totodată, călătoria cu trenul poate fi un prilej de evadare din cotidian, de lectură sau de a surprinde într-o fotografie, de la fereastra trenului, momente speciale – un apus, un răsărit sau un peisaj”, apreciază CFR Călători.

Pe adresa campanie.cfrcalatori@gmail.com, cei interesaţi vor putea trimite cea mai frumoasă poveste (eseu), cea mai frumoasă fotografie sau cel mai frumos material video despre călătoria efectuată cu trenul. Cele mai interesante materiale vor fi răsplătite cu un premiu lunar sau cu marele premiu. Premiul lunar constă într-un set de călătorie format dintr-un rucsac, o umbrelă, un adaptor (încărcător telefon backup), o agendă şi pix, toate personalizate CFR Călători.

Marele premiu reprezintă un Card TrenPlus, în baza căruia pot fi cumpărate bilete cu reducere de 25%, pe orice rută sau tren, timp de un an. Informaţii suplimentare despre campanie se pot afla pe site-ul CFR Călători.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor