China refuză dialogul cu Dalai Lama

Reactualizat la:
China refuză dialogul cu Dalai Lama
La o săptămână după revoltele din Tibet, conducerea Chinei ignoră oferta de dialog a lui Dalai Lama şi ameninţă că va „zdrobi” forţele tibetane care doresc independenţa.

Autorităţile chineze i-au convins şi pe cei mai înalţi clerici budişti din ţară să denunţe revoltele şi pe Dalai Lama. În acest timp, în străinătate continuă protestele, faţă de represiunea din Tibet.

Televiziunea de stat din China a difuzat mărturii ale unor chinezi care susţin că au fost bătuţi de protestatarii tibetani, în cursul revoltelor de la Lhasa. Ziarul Partidului Comunist, „Cotidianul Poporului”, a reluat acuzaţiile la adresa lui Dalai Lama, care ar fi pus la cale revoltele pentru a sabota Jocurile Olimpice de la Beijing. „China trebuie să reprime ferm conspiraţia pentru sabotaj şi să zdrobească forţele tibetane de independenţă”, scrie cotidianul.

Câţiva înalţi demnitari budişti, inclusiv aşa-numite „reîncarnări ale lui Buda” care, spre deosebire de Dalai Lama, trăiesc în mânăstirile din China, au făcut şi ei declaraţii de sprijin pentru versiunea oficială. Ei susţin că revoltele au încălcat nu doar legile statului, ci şi învăţăturile budiste.

În India, şeful guvernului tibetan în exil a oferit un nou bilanţ al violenţelor din Tibet: cel puţin 130 de morţi şi 1.000 de arestări. Autorităţile chineze susţin că au murit doar 19 persoane, în majoritate „civili ucişi de răsculaţi”. Peste o sută de exilaţi tibetani au recurs la o formă mai ciudată de protest: s-au ras cu toţii în cap. Alţii, aflaţi în greva foamei, se roagă fără încetare pentru victimele represiunii.

Credincioşii altor religii şi-au ridicat şi ei vocile în apărarea tibetanilor. Cu ocazia unui festival religios hindus, câteva sute de indieni au participat la un marş de solidaritate cu Tibetul. O amplă manifestaţie a avut loc şi la Londra, unde premierul Gordon Brown s-a declarat dispus să-l întâlnească pe Dalai Lama. Mitinguri în sprijinul tibetanilor au mai avut loc la Tokio şi Geneva.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase