Una dintre cele mai fabuloase este cea a eroului național Samoilă Mârza, ajuns dintr-o fericită întâmplare providențială „fotograful Unirii”.
Povestea unicului fotograf care a imortalizat Unirea din 1918 îl face „nepereche” pentru că devine un simbol al implicării ca om simplu în treburile obștii. Nepereche pentru că a fost unic.
În data de 29 noiembrie 2018, la Oradea, a fost vernisată expoziția dedicată lui Samoilă Mârza. Expoziția a fost deschisă în prezența prefectului Ioan Mihaiu, a viceprimarului Florin Birta și a doctorului în istorie Cristina Pușcaș.
Expoziția foto-document a fost posibilă prin implicarea Instituției Prefectului Județului Bihor, în colaborare cu Asociația „Cei 40 Mucenici”, Asociația „Urmașii Marii Uniri”, Primăria Oradea și Visit Oradea.
Asociația „Etno Foto Art” și instituțiile implicate, au făcut un cadou frumos participanților la manifestările dedicate Centenarului Unirii, dar și vizitatorilor Oradiei. Pentru vorbitorii de limbă engleză s-a făcut un rezumat pe două panouri.
În cadrul vernisajului Ioan Mihaiu a punctat câteva aspecte inedite ale acestui erou de poveste, care și-a cumpărat aparatul de fotografiat, vânzând o pereche de boi. De asemenea, a adus un pios omagiu eroului martir Ioan Arion, împușcat în gara din Teiuș.
Viceprimarul Florin Birta a adus elogii fotografului erou național, ale cărui imagini împânzesc manualele de istorie, apreciind întreaga sa activitate. A invitat orădenii să admire fotografiile ce împlinesc un secol de existență și să se bucure de această expoziție foto document.
Condiții
Nu în ultimul rând, doctorul în istorie Cristina Pușcaș a punctat într-un mod extraordinar condițiile în care actul unirii a fost posibil și greutățile întâmpinate în acea vreme de oamenii care au ținut cu tot dinadinsul să participe la marea sărbătoare. Un bun exemplu a fost cel al bunicului directoarei Bibliotecii Județene prezentă în public, care a ajuns la Alba Iulia, însă după câteva peripeții, legate de mijloacele de transport de la acea vreme, căruțele. Nu au lipsit exemplele de oameni care au suportat consecințele temnițelor pentru credința lor în libertate.
Eugen Samoilă Antal, reprezentatul asociației „Etno Foto Art” a făcut o prezentare a expoziției și a îndemnat la mai multă osteneală în demersul cunoașterii subiectului Samoilă Mârza.
„Este deja arhicunoscut că Samoilă Mârza nu a avut acces în Sala Unirii pentru că nu avea credenţional (permisul de acces la adunarea din Sala Unirii), acesta fiind motivul pentru care din sală nu există nici o fotografie. Din fericire însă, a făcut alte cinci fotografii, trei cu mulţimea aflată afară şi două imagini cu tribunele oficiale, care sunt singurele fotografii ale evenimentului de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. Lucrul cel mai trist este că peste timp multe alte clişee ale fotografului nu au ajuns la cine trebuie, colecţionari sau fotografi, ci s-au distrus, iar sticla din care erau realizate a fost folosită la fabricarea unor oglinzi, în acea perioadă foarte căutate.
Aș dori să fac doar o invitație la vizionarea unei expoziții copleșitoare despre re-nașterea neamului românesc, expoziție ce va putea fi așezată în suflet ca o icoană”, a spus Gheorghe Petrila, coordonatorul manifestării. Expoziția este instalată în Piața Unirii din Oradea, străjuind statuia primului unificator, Mihai Viteazul. Va rămâne accesibilă publicului până la instalarea amenajărilor pentru Târgul de Crăciun.
„Povestea lui Samoilă Mârza este o extraordinară poveste de dezvoltare personală prin care putem remarca că o persoană «aproape» oarecare poate să devină ceea ce e menit să fie. Dintr-un simplu fotograf a devenit furnizorul Casei Regale, tocmai pentru că a știut să își valorifice oportunitățile și nu s-a lăsat pradă succesului său, păstrându-și toată viața modestia. Un exemplu de urmat peste secole, o bornă importantă în făurirea României Mari”, a spus Eugen Samoilă Antal.
Citiți principiile noastre de moderare aici!