Chiribişul iese greu din amorţeală

Şantierul de la Chiribiş
Şantierul de la Chiribiş
Călin Popescu Tăriceanu a declarat, în urmă cu o lună, că fondurile pentru lucrările pe tronsonul III Oradea – Cluj al autostrăzii sunt asigurate şi că reprezentanţii firmei Bechtel l-au asigurat că acestea vor fi reluate “într-o săptămână-două”.

Se vede treaba că termenul de „o săptămână-două” a fost dat cam pe nemestecate de către premier, de vreme ce, deşi a trecut de atunci circa o lună, lucrurile încă nu s-au dezmorţit pe şantierul de la Chiribiş al autostrăzii.

Pentru a vedea cum stau lucrurile din perspectiva Bechtel, l-am contactat pe Bogdan Sgârcitu, responsabilul pe probleme de comunicare al companiei americane. „Lucrurile evoluează, am început săptămâna trecută lucrări de îndepărtare a stratului de suprafaţă la 17 km de Chiribiş, spre Suplacu de Barcău. Într-o săptămână-două vom selecta o firmă pentru un contract de subantrepriză pe lucrările de terasament”, ne-a spus Sgârcitu. Totuşi la Chiribiş lucrurile încă nu se mişcă. Sgârcitu: „Încă nu a început mobilizarea oamenilor noştri la Chiribiş. Anul acesta vor fi destul de puţini angajaţi ai noştri, de ordinul zecilor. Termenul de o lună de zile pentru începerea lucrărilor la Chiribiş mi se pare fezabil”. Aşadar, abia peste vreo lună…

În schimb, omul Bechtel subliniază relaţia bună pe care o are cu ministrul Transporturilor: „Săptămâna trecută am avut o întâlnire foarte bună cu ministrul Berceanu”, arată Sgârcitu, confirmând faptul că problema financiară nu se mai pune.

„Trag de timp”

Ce zice deputatul Cornel Popa despre întârzierea lucrărilor la autostradă? „Probabil că cei de la Bechtel vor să tragă de timp, pentru că vine iarna. Vor să să o lase mai moale până la primăvară”, crede liberalul, unul dintre cei care au susţinut proiectul autostrăzii încă de la început.

Este o variantă plauzibilă, constructorul american făcându-şi iniţial planurile pentru 2007. Schimbarea de atitudine a Guvernului, care doreşte acum urgentarea lucrărilor, pare că le-a dat puţin planurile peste cap…

Călin Corpaş



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase