Chirurgia estetica, intre frumusete si psihologie

De Delia S. Barbu
Chirurgia estetica, intre frumusete si psihologie
Chirurgia estetica, intre frumusete si psihologie
Între intervenţiile de înfrumuseţare făcute mai multor vedete din România şi brevetarea unor tehnici, a folosit bisturiul pe propria piele. Prof.dr. Tiberiu Bratu, şeful Clinicii de Chirurgie Plastică şi Reparatorie UMF Timişoara, vorbeşte într-un interviu acordat ziarului Agenda şi www.tion.ro despre provocările şi evoluţia acestei meserii în ultimii 25 de ani.

Din punctul dvs de vedere, de ce vor oamenii să fie altfel?

Nu ştiu dacă vor să fie altfel. La noi vin pentru că vor şi încearcă să fie mai frumoşi, să se simtă mai bine în pielea lor. Cred că îţi dă şi o stare de bine să te uiţi în oglindă şi să vezi că arăţi bine. Iar pe de altă parte, vedeţi că suntem apreciaţi la prima vedere, după aspectul exterior. Din păcate. Dacă o persoană are o cicatrice dizgraţioasă sau o formaţiune tumorală, vizibila, dintr-odată este marginalizată de societate, nu mai e angajată, chiar dacă are un suflet mare sau este un bun profesionist. Cam aşa judecăm, din păcate.

După 25 de ani de experienţă, puteţi să spuneţi dacă s-au schimbat motivele pentru care oamenii apelează la chirurgie pentru a fi altfel?

Eu, când am venit aici, nu făceam atâta chirurgie estetică. In primii 15 ani am făcut chirurgie reparatorie. La început am fost singur, apoi au venit profesorul Matusz, dr. Nodiţi, dr. Crăiniceanu, dr. Grujic, apoi dr. Mestecăneanu, dr. Cojocaru. Nu am vrut niciodată să rămân singur şi să deţin monopolul în această specialitate. Până la urmă, e şi o şansă pentru acest oraş, pentru Timişoara să avem atâţia plasticieni. Acum avem o linie de gardă la Casa Austria. Deci în fiecare zi se poate acorda asistenţă de cea mai înaltă calificare unui om care îşi taie o mână, sau suferă o arsură. Şi e mare lucru pentru un oraş. In clinica privată lucrez cu dr. Mihajlovic Dorina, dr Olariu Daniela, dr. Kaushal Shruti şi dr. Pop Mihaiela.

În acest domeniu, aţi deschis nişte drumuri în această parte a ţării…

Da, pentru toată zona de Vest, practic. Cred că, cel puţin o pătrime din ţară, ni se adresează acum pe chirurgia mâinii, sechele posttraumatice, formaţiuni tumorale extinse şi altele.

În ceea ce priveşte chirurgia estetică, care au fost la început motivele pentru care oamenii apelau la ea şi care sunt acum aceste motive?

Cred că şi mediatizarea, şi faptul că vezi la televizor că poate fi mai bine, au contribuit la creşterea adresabilităţii. Am vorbit recent cu o fostă rezidentă de a mea care e plecată în America şi îmi spunea că soţul îi tot zice că are riduri, că vecinele – deşi sunt mai în vârstă – nu au riduri, şi îi cerea să facă ceva. Să le corecteze. Deci, acum în America, dacă ai nişte riduri de expresie, care sunt normale, e ca şi cum nu te-ai spălat pe faţă. La noi nu s-a ajuns chiar aşa…

Credeţi că se va ajunge?

Nu ştiu dacă noi mai apucăm. Mie mi-ar plăcea ca oamenii să aibă bani pentru a putea mânca aşa cum trebuie, să poată să-şi cumpere un săpun, să aibă haine curate… Să sperăm că o să ne permitem în viitor si lucruri mai sofisticate.

Revenind la motive: în trecut erau diferite?

La început nu puneam proteze. Deci măriri de sâni făceam foarte puţine. Chirurgie estetică însemna atunci lifting, operaţii pentru burţile cu „şorţ” şi gigantomastii, adică sâni foarte mari pe care îi micşoram. Şi lipoaspiraţii. Acum se pun foarte multe proteze de sân, facem multe liftinguri, lipoaspiraţii şi foarte multe nasuri.

S-a marit numărul bărbaţilor care apelează la chirurgia estetică?

Da, au început să vină tot mai mulţi bărbaţi pentru că acum şi ei vor să arate mai bine. În general apelează pentru transplant de păr, lifting, pleoape – inferioare, superioare – lipoaspiraţii..

De unde vin pacienţii?

Practic, cam 80 la sută dintre cazurile operate de noi sunt din afara ţării. Români plecaţi în străinătate. Fiindcă preţurile noastre sunt cam cu o jumătate sau o treime mai mici faţă de cele practicate în străinătate, folosind aceleaşi proteze, acelaşi material. Dacă faci rabat la calitate, „păcăleşti” primii 10-20 de pacienţi, dar apoi nu mai păcăleşti pe nimeni.

Aţi avut în aceşti ani operaţii grele, speciale?

Au fost foarte multe şi îmi cade foarte bine să mă întâlnesc şi azi pe stradă cu oameni care mă opresc şi îmi spun „ştiţi, m-aţi operat înainte de Revoluţie; am avut o tumoră la picior, şi e bine”. Au fost multe arsuri, mâini puse la loc… Nu există operaţii uşoare, după mine. Bagatelizarea asta cu „mă duc să îmi pun sâni”, de parcă ai merge să îţi cumperi o haină, e greşită. Pentru că această operaţie nu e deloc una uşoară. Proteza se pune sub muşchiul pectoral si eşti la câţiva milimetri de inimă, deci nu eşti foarte relaxat în sala de operaţie. Multe paciente au asimetrii de sâni care trebuie rezolvate. Trebuiesc explicate înainte de operaţie toate riscurile şi complicatiile care pot apare. De asemenea, chirurgul care face un anumit tip de operaţie trebuie să ştie să rezolve foarte bine şi complicaţiile. În chirurgia estetică, pacienţii vin practic sănătoşi şi trebuie să plece la fel de sănătoşi şi mai frumoşi. Şi, de aceea, cred că atunci când abordezi această latură a chirurgiei plastice – chirurgia estetică -, trebuie să ai o mare maturitate profesională şi să te bazezi pe cunoştinţe solide de chirurgie reparatorie. După parerea mea, numai după ce faci câteva sute de operaţii poţi spune că stăpâneşti tehnica operatorie.

Munca din spitalul de stat e diferită faţă de ce faceţi în rest?

Da, dar e, din păcate, din ce în ce mai rău, pentru că nu avem ceea ce ne trebuie pentru a lucra. Cazuistica e foarte mare şi oamenii au foarte multe probleme Noi acolo operăm oameni care îşi taie mâinile cu drujbe improvizate, sau care aruncă benzină încercând să facă focul cu lemne. 90 la sută dintre ei sunt oameni amărâţi, care vin subnutriţi, cu multe probleme de sănătate, care n-au bani să se îngrijească şi au o patologie asociată foarte mare şi e greu să-i tratezi.

Ce vă dă mai multă satisfacţie: munca din spitalul de stat, unde îi faceţi pe oameni bine mai ales din punct de vedere fizic, sau munca de la clinica privata, unde îi faceţi bine mai ales psihic?

Şi una şi alta. Merg în continuare la spital pentru că îmi place, şi unde sunt mândru de performanţele colegilor mai tineri. Şi în cabinet e foarte stresant. Când sună telefonul şi aud o doamnă care îmi spune că mi-a mai fost pacientă, devin foarte atent, în timp ce, dacă mă sună o pacientă nouă, sunt relaxat. Pentru că ai o responsabilitate şi post-operator faţă de pacienţii tăi.

Sunteţi preşedintele Societăţii Române de Chirurgie Estetică. Din această poziţie, ce credeţi că se mai poate face în domeniu?

Încercăm să facem cât mai performant ceea ce facem. Iar eu, pe măsură ce trece timpul, încerc să fac operaţiile care ştiu că îmi ies bine – liftingul facial, reconstrucţiile şi chirurgia estetică a sânilor.

Sunteţi profesor la UMF. Ce le spuneţi studenţilor la curs?

Primele două cursuri care le fac sunt de chirurgie estetică şi amfiteatrul e plin ochi. E tentant acest domeniu şi celor mai mulţi, când aleg a doua specialitate, le spun că, dacă reuşesc să acumuleze cât mai multe cunoştinţe şi devin medici buni, au şansa să lucreze chiar şi în afară pe salarii normale. Cred că din această cauză a crescut şi concurenţa la adimitere la faculatatea de medicină.

Aveţi câteva tehnici brevetate. Despre ce este vorba?

Da, de mai mult timp, cu expansiunea tisulară. Se introduce un fel de balon de silicon cu un furtunaş cu supapă, totul sub piele, în vecinătatea unei zone cicatriceale, de exemplu, sau o zonă la cap, care nu are păr din cauza unei arsuri. Se pune acest dispozitiv sub pielea păroasă şi, prin puncţionarea supapei, se introduce ser în balonaş şi acesta se umflă progresiv, la interval de o săptămână. Se tot umflă şi atunci se obţine un surplus de piele sănătoasă în vecinătatea zonei cicatriceale şi, după o perioadă, se scoate expanderul şi se înlocuieşte zona cicatriceală cu piele acoperită cu păr. Se aplică şi la faţă, unde ai o cicatrice lată pe care nu poţi să o scoţi şi să o suturezi.

Mai sunt tehnici la care lucraţi?

Perefecţionăm tot timpul, de exemplu, la lifting facial. Acum, la modă este grăsimea recoltată de la burtă şi pusă la faţă. Şi asta chiar ţine, iar efectul este foarte bun daca respecti niste reguli.

Dacă aţi fi femeie ce operaţie v-aţi face?

Depinde ce te complexează. Pentru că sunt femei care au sânii, să zicem, nu foarte frumoşi, dar nu le interesează acest aspect. Sunt femei care pot trăi foarte bine cu nişte sâni asimetrici, dar le deranjează foarte tare că au o ureche asimetrică, sau pur şi simplu au o aluniţă care le face nefericite. Depinde de fiecare caz. Aş îndrepta ceva ce m-ar complexa. Şi în nici un caz nu aş face-o pentru altcineva, ci doar pentru ca să mă simt eu bine. În primul rând o operaţie estetică trebuie să o faci pentru tine.

A afectat criza financiară şi numărul celor care apelează la chirurgia estetică?

Nu pot să spun că a afectat foarte mult. Colaborarea mea cu profesorul Săndesc, de la Clinica de Terapie Intensivă, a crescut mult încrederea în operaţiile noastre şi asta e foarte important. Îţi dă un confort psihic când operezi să ştii că ai o echipă de anestezişti buni lângă tine.

Ce transmiteţi oamenilor despre chirurgia estetică?

Nu trebuie exagerat cu chirurgia estetică şi mă refer şi la fetiţele care ajung aici pentru mărire de sâni. Ele ar vrea să îşi facă această operaţie şi la 16 ani. Am avut şi cazuri în care mama a solicitat astfel de intervenţii pentru că fata era atât de nefericită de cum îi arătau sânii, că vroia să se sinucidă. Dar aceste operaţii se fac cel mai devreme când se termină perioada de creştere, pe la 18, 19 ani. Şi nasul la fel. Deci nu trebuie exagerat. Am văzut multe paciente cărora le creezi o stare de bine, au o altă încredere în ele după o operaţie estetică.

Sunt persoane care îşi fac intervenţii repetate?

Da, sunt. Avem o pacientă care are vreo 78 de ani, îşi face la faţă diferite operaţii şi chiar arată foarte bine. Nu este cea mai vârstnică pacientă a noastră, pentru că am avut şi de 83 de ani, o doamnă care şi-a făcut lifting facial. Am pus şi proteze de sân, la femei de 77 de ani.

Înţeleg că această chirurgie are tot mai multe implicaţii sociale..

Da, vin femei să îşi facă intervenţii estetice şi pentru că nu se pot angaja. Am avut un caz care a dorit lifting pentru că era foarte ridată şi nu reuşea să se angajeze. Ne-am reîntâlnit şi era mulţumită că avea un loc de muncă.

Care e cel mai important lucru pe care l-aţi realizat în aceşti ani?

Am plecat de la câteva saloane împrăştiate pe doua sectii de chirurgie şi acum avem Casa Autria, poate cel mai modern spital de acest gen din ţară. În plus, în afara spitalului, cred că, aşa, ca o picătură într-un ocean, clinica privata ridică prestigiul ţării în domeniu. Pentru că oameni din toată Europa au auzit de noi, încep să vină şi străini din Italia, Spania, Austria, Germania şi chiar Elveţia. Nu doar români.

Aţi avut între pacienţi personalităţi?

Da, dar eu nu prea vorbesc despre ei. Dacă ei doresc să o facă – aşa cum au procedat Ana Maria Prodan sau Adriana Bahmuţeanu – care au spus că s-au operat la mine, nu am nici o problemă. Şi au mai fost şi oameni politici.

– Într-o sală de fitness, instructorii arată, aproape întotdeauna, perfect, motivând că nu pot cere clienţilor lor să fie supli, dacă ei sunt graşi sau diformi. În aceeaşi idee, dvs v-aţi făcut vreo operaţie estetică?

– Da, mi-am făcut pleoapele, fiindcă pacienţii care veneau la operaţii se uitau insistent la acest aspect.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !