Chitaristul Marius Pop, nominalizat la Gala Premiilor de Jazz

Reactualizat la:
Marius Pop
Marius Pop
Marius Pop a fost nominalizat la categoria “Confirmarea anului” pentru albumul “First step”.

Proiectul Marius Pop & The M Theory va fi prezent pe 4 aprilie 2011 la Gala Premiilor de Jazz, organizată de Fundaţia Muzadin Bucureşti, în parteneriat cu Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Orădeanul Marius Pop, fiul lui Călin Pop de la trupa Celelalte Cuvinte, a fost nominalizat la categoria “Confirmarea anului” pentru albumul “First step”.

Juriul de specialitate, alcătuit din Alex. Vârtaci-(jurnalist, site jazz forum), Maria Balabaş, Anca Romeci, Mirela Stoenescu-Tollea, (redactori şi prezentatori Radio- SRR) şi Alexandru Şipa-preşedinte al Fundaţiei MUZZA, a stabilit lista cu cele 13 categorii şi pe cei nominalizaţi pentru Gala premiilor de jazz pe 2010, ediţia a VIII-a, (Premiile MUZZA), care va avea loc în data de 4 aprilie, ora 18.00, la Sala de concerte Dalles.

„Nominalizarea este o confirmare a faptului că există o continuitate în prestaţia noastră, că nu suntem doar un proiect virtual ce se desfăşoară numai pe net sau în studio”, spune Marius Pop.

Renumitul chitarist, împreună cu The M Theory, lucrează la un nou album, dar şi la proiectele pe care le are cu Smiley.

„Nu ne-am gândit la un titlu pentru noul album. Majoritatea pieselor sunt scrise, dar încă nu sunt cântate în studio. Planul nostru este să-l terminăm anul acesta. Între timp, ne promovăm primul disc”, a dezvăluit chitaristul Marius Pop.

 

Nominalizări

1. Muzicianul anului-Sorin Romanescu, Florin Răducanu, Johnny Bota

2. Formaţia anului-Bega Blues Band, Fl.Răducanu Q, Puiu Pascu Trio

3. Debutul anului-C-tin Mirea, Suzana Laşcu, Ionuţ Bica

4. Revelaţia anului-Nadia Trohin, Simon Vlad, Cătălin Putingher, Aldo Blaga

5. Confirmarea anului-Irina Sârbu, Capriel Dedeian & Jazz Challenge, Sorin Zlat, Marius Pop & The M theory

6. CD-ul anului: Big Band-ul Radio-Jazz pe româneşte…, Florin Răducanu plays Beethoven, Chopin, Enescu…on jazz, Manuela Cara-Let’s fall in love, Bega Blues Band-in memoriam Kamo, M.Tiberian-Intelligence is all around, Eduard Neumann Q-Curtainbust

7. Casa de discuri a anului-Soft Records, A&A Records, Show Factory, Casa Radio

8. Cel mai valoros muzician român din diaspora-Florin Niculescu, Marian Petrescu, Nicolas Simion

9. Premiul pentru publicistică-Tinu Pârvulescu-„Blues de Timişoara-o autobiografie Bela Kamocsa” şi Petru Ilieşu-„Jazzul ca stare de spirit”

10. Managerul anului: M.Giura, Laura Coroianu, H.K.J.Schmidt, M.Streit,

L. Sabados, Colectivul de organizare Samfest-Satu Mare, B. Enache

11. Premiul special al juriului-Puiu Pascu

12. Premiul special conexiuni jazz-muzică clasică-Mirela Zafiri

13. Premiul de excelenţă-Alex Braşovean (Silex Band-Sibiu)



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !