Chiulangiii, căutaţi de poliţişti

14Comentarii
Chiulangiii, căutaţi de poliţişti
Elevii care lipsesc de la ore şi se refugiază în internet cafe-uri au avut dimineaţă o întâlnire neaşteptată cu poliţiştii de proximitate, care au întreprins o acţiune pentru prevenirea absenteismului şcolar.  Forum VOT

„Îi identificăm pe elevii găsiţi în cluburile de internet, apoi facem o adresă scrisă către şcolile de care aparţin. Pe cei care nu au buletin îi aducem la Poliţie, îi identificăm şi chemăm pe cineva din conducerea şcolii să vină să îi ia” explică agentul şef  Florian Bogole.

„Majoritatea celor găsiţi prin cluburi provin din familii cu probleme, părinţi divorţaţi sau copii care locuiesc cu bunicii deoarece părinţi lucrează în străinătate” adaugă agentul şef Florin Capriş.

O parte din copii găsiţi azi în faţa calculatoarelor sunt „clienţi” obişnuiţi ai poliţiştilor, fiind descoperiţi în mod repetat prin cluburi. Unul dintre băieţi mărturiseşte că părinţii sunt plecaţi din ţară, iar el stă cu bunicii şi sub pretextul că face sport chiuleşte des de la şcoală.

„Mulţi dintre copii care stau prin internet-cafe sunt racolaţi de diferite găşti şi ajung să comită furturi la comandă. Multă lume nu înţelege de ce căutăm noi elevii care fug de la ore, dar de la absenteism se ajunge la probleme mult mai grave” spune agentul şef Darius Deme.

Într-una dintre locaţii poliţiştii au descoperit o elevă de clasa a VIII-a , pe care o căutau de o lună pentru că nu mai dădu-se pe la şcoală. În cadrul acţiunii au fost legitimaţi circa 30 de elevi, doi dintre ei ajungând la sediul Poliţiei pentru a fi identificaţi. Agenţii de poliţie vor atenţiona conducerile şcolilor de care aparţin elevii, iar unitatea de învăţământ va lua împotriva lor măsurile care se impun.

Ovidiu Morcan



14Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor