Chivulete a facut praf si alte meciuri

De Teodor Biriş
Chivulete a facut praf si alte meciuri
Tânărul arbitru bucureştean a fost şi pe la DNA în cazul „Mită pentru arbitrii”

 Oficialii Luceafărului s-au plâns de prestaţia bucureşteanului Andrei Chivulete (25 de ani), căruia i-au imputat neacordarea a doua lovituri de pedeapsă şi nesancţionarea unui fault la golul doi al mureşenilor. Conducerea clubului bihorean va redacta un memoriu şi îl va înainta FRF şi Comisiei Centrale a Arbitrilor.

Delegarea fiului „folcloristului” Florin Chivulete la un meci al FCM Târgu Mureş este cel puţin dubioasă susţin conducătorii orădeni. Asta pentru că tânărul arbitru a fost audiat în calitate de martor la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în cazul „Mită pentru arbitrii” în care fostul şef al CCA Vasile Avram a stat în arest o bună perioadă de timp. Despre Andrei Chivulete s-a scris atunci că ar fi omul de legătură dintre şeful arbitrilor Vasile Avram şi omul de afaceri Sorin Ţerbea, un apropiat al clubului din Târgu Mureş.

În 2011, Chivulete jr. a fost desemnat să conducă la centru nu mai puţin de patru din opt meciuri pe care FCM Târgu Mureş le jucase până atunci în Liga 1.

„Suspendare foarte mare”

În octombrie 2011, Andrei Chivulete a făcut praf meciul Petrolul – Voinţa Sibiu 4-1 în care a dat două cartonaşe roşii aiurea oaspeţilor, un penalty inventat gazdelor, iar sibienilor le-a refuzat un 11 metri. Meciul a rămas în memoria microbiştilor deoarece la penalty-ul acordat pentru ploieşteni, portarul Dănălache s-a întors cu spatele la executant în semn de protest.

Câteva titluri din presa acelor zile: „Andrei Chivulete trebuie scos din arbitraj” – Cotidianul, „Arbitrul Chivulete umflă potul la pariuri” – Naţional, „Pe ce ai pariat, Chivulete?” – Gazeta Sporturilor.

„Din şase decizii importante pe care le avea de luat, cinci au fost eronate. A primit o suspendare foarte mare”, l-a analizat atunci Ion Crăciunescu, la aceea dată şeful CCA.

Din cauza formei slabe a fost retras de la cursul CORE organizat de UEFA pentru tineri arbitri, decizie fără precedent,. Chivulete acuzând o răzbunare din partea lui Crăciunescu.

Cert e că de la suspendarea de lunga durată Chivulete a stat pe bară până sâmbătă, aproape un an, fiind delegat în premieră tocmai la…Târgu Mureş. Exact la clubul pentru care a ajuns în faţa procurorilor DNA. O delegare cel puţin ciudată!



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !