CIAC Oradea va „înveli” blocurile

3Comentarii
Pentru o atmosferă mai caldă şi o factură mai mică...
Pentru o atmosferă mai caldă şi o factură mai mică...
Firma lui Ioan Mintaş se va ocupa de reabilitarea termică a mai multor blocuri din Oradea.

În decembrie s-au licitat lucrările pentru reabilitarea termică a altor nouă blocuri din Oradea. Iată blocurile ce urmează să fie reabilitate termic: R 87 str. Lăpuşului nr. 27, PB 14 str. Predeal nr. 6, C1/A+B Splaiul Crişanei nr. 2, C3/A+B Splaiul Crişanei nr. 8, D 3 Aluminei nr. 70, X7 Galileo Galilei nr. 16, X9 Galileo Galilei nr. 14 şi M 5 Gen. Magheru nr. 38.

CIAC SA Oradea a câştigat şapte din cele nouă blocuri incluse în licitaţia organizată la finele anului trecut. Două blocuri au fost adjudecate de către Cesal SA, un alt constructor orădean. „Deşi am câştigat la şapte din cele nouă blocuri, până la urmă cred că ne vom ocupa doar de cinci. Primăria doreşte ca lucrările să înceapă în acelaşi timp la toate cele nouă blocuri şi să fie finalizate, tot aşa, în acelaşi timp. În condiţiile acestea, am decis să renunţăm la două blocuri, pentru că nu avem resursele pentru a îndeplini condiţiile impuse de municipalitate”, ne-a declarat Mintaş, proprietarul CIAC SA. Lucrările sunt preconizate a debuta în luna martie. Termenul de execuţie a fost fixat la 60 de zile de la începerea lucrărilor.

Iată ofertele cu care CIAC a câştigat, în condiţiile în care criteriul de atribuire a fost preţul cel mai mic: 307.316 lei (pentru blocurile de pe Splaiul Crişanei), 532.809 lei (Aluminei), 163.895 (Magheru), 83.048 lei (Predeal) şi 68.243 lei (Lăpuşului). Preţurile sunt fără TVA.

Iată oferta câştigătoare depusă de Cesal: 345.550 lei, pentru cele două blocuri de pe strada Galilei. Tot fără TVA.
Alte oferte au mai fost depuse de firmele Abed Nego Oradea, Colosseum Print Biharia, Compila, Corbeşti Prestcom, Universal şi Popenergia Oradea. Au fost declarate ca inacceptabile ofertele depuse de societăţile Rivara Cons Oradea şi Avril SRL Satu Mare.

Recent a fost finalizată reabilitarea termică a blocului M6, situat pe strada Aluminei, iar în prezent se lucrează la un bloc situat pe strada Sulfinei, nr. 1. Executantul e societatea Abed Nego, cea care a licitat şi pentru lotul de nouă blocuri, fără sorţi de izbândă, însă.

Finanţează izolarea

Deşi în denumirea sa apare ca fiind program local, schema de finanţare prevede o cotă de 50% ce vine de la bugetul naţional, prin Ministerul Dezvoltării Regionale. 30% sunt asiguraţi din bugetul local iar restul de 20% trebuie să fie asiguraţi de către asociaţiile de proprietari.

Intervenţia asupra blocurilor se va realiza astfel: faţada – termoizolare cu polistiren expandat; soclu – termoizolare cu polistiren extrudat; montare tâmplărie PVC cu geam termopan pentru casa scărilor; montare tâmplărie PVC la apartamente; schimbarea distribuţiei orizontale a instalaţiei de încălzire din subsolul blocului; refacerea termoizolaţiei terasei blocurilor; termoizolarea planşeului parterului în cazul în care la parter sunt apartamente.

Călin Corpaş

Reabilitarea termică a blocurilor

Le „învelesc”, să nu răcească

 



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor