Ciclonul „Olaf” nu mai ajunge în România, dar „Peter” îi ia locul!

Ciclonul „Olaf” nu mai ajunge în România, dar „Peter” îi ia locul!
Vremea va fi închisă în acest sfârșit de săptămână, cu maxime cuprinse între 4 și 13 grade Celsius, iar Ciclonul „Olaf” care ar fi trebuit să ajungă în România în cursul zilei de sâmbătă s-a stins și un alt Ciclon, denumit „Peter”, îl va înlocui, potrivit meteorologilor ANM.

„Vremea va fi, în general, închisă în toată țara. Maximele vor fi cuprinse între 4 si 13 grade. Cel mai frig va fi in Moldova, unde vom avea 4, 5 grade. În București vom avea 6,7 grade, cerul va fi noros și temporar o să fie ploaie. Ploi vor fi și în restul țării, ceva mai multe în partea din sud-vest și sud, dar sunt ploi slabe. Numai în partea înaltă de munte avem și lapoviță și ninsori. Pe crestele Carpaților Meridionali, de exemplu, sau în nordul Orientalilor – la înălțimi mari, peste 1.800 de metri”, a declarat, pentru Mediafax, meteorologul de serviciu Dinu Mărășoiu, din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). Conform sursei citate, vremea este normală pentru luna noiembrie.

A „murit” în nordul Europei

Referitor la Ciclonul „Olaf”, care fi trebuit să ajungă în România în cursul zilei de sâmbătă, din zona scandinavă, acesta s-a stins și va fi înlocuit cu Ciclonul „Peter”.
„Ciclonul Olaf a evoluat în nordul extrem al Europei, unde s-a și stins, a murit acolo. A fost un ciclon care s-a dezvoltat în Atlanticul de Nord. Totuși, prin zonele pe unde a trecut s-a format un alt ciclon, care este în Polonia și ale cărui extremități se vor extinde și în Europa Centrală și vor ajunge și în țara noastră cu precipitații în noapte de sambătă, la munte, sub formă de lapoviță și ninsoare iar în parte de nord, în zonele deluroase, pot apărea și acolo câteva ninsorele”, a precizat, director executiv la Administraţia Naţională de Meteorologie, Florinela Georgescu.
În spatele acestui front intră, de săptămâna viitoare, un alt front atmosferic, mai rece, cu temperaturi negative pe parcursul câtorva nopți, menționează sursa citată.

SURSA: Mediafax

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !