Cinci accidente soldate cu opt victime

6Comentarii
ORADEA – Acesta este bilanţul evenimentelor rutiere produse week-end-ul trecut pe şoselele bihorene. Astăzi, şoferul unui autoturism Renault a accidentat un pieton care traversa strada pe trecerea de pietoni marcată şi semnalizată. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 12.00, pe strada Dimitrie Cantemir, din Oradea.

Potrivit poliţiştilor vina aparţine şoferului, un tânăr de 22 de ani, din Sânmartin, care nu a acordat prioritate pietonului. Victima a fost transportată imediat la spital de către un echipaj medical de urgenţă, pentru îngrijiri de specialitate.

Un alt accident s-a produs sâmbătă, cu câteva minute înainte de ora 6:00, pe strada Libertăţii din Oradea, unde şoferul unui autoturism BMW nu a redus viteza într-o curbă. Autoturismul pe care acesta îl conducea a pătruns pe spaţiulverde din imediata vecinătate, s-a izbit de un bloc de piatră şi s-a răsturnat. Conducătorul auto a fugit imediat de la locul faptei, unde i-a lăsat pe doi pasageri în autoturism, cunoştinţe de-ale acestuia, care au suferit câteva traumatisme în timpul accidentului. Cele două victime au fost transportate la spital de echipajele medicale de urgenţă sosite la faţa locului, care le-a acordat primul ajutor. Cele două victime au rămas internate în spital pentru supraveghere medicală şi investigaţii. Poliţiştii efectuează în prezent cercetări pentru a da de urmele şoferului fugar.

Un alt accident s-a petrecut vineri seara, cu o oră înainte de miezul nopţii, pe DJ 792, pe raza localităţii Tinca. Un biciclist circula în miez de noapte cu vechiculul nesemnalizat şi a fost lovit din spate de şoferul unui autoturism Dacia. La faţa locului s-a deplasat imediat un echipaj medical de urgenţă care a acordat primul ajutor victimei, un localnic de 28 de ani, şi l-a transportat la spital.

Sâmbătă dimineaţa, pe DN 79, într-o curbă pe raza localităţii Gepiu, şoferul unui autoturism VW nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbă şi a trecut pe contrasens, intrând în coliziune cu un aututorism Daewoo care se deplasa regulamentar din sens opus. În urma accidentului, trei pasageri în cele cele două autoturisme au suferit multiple traumatisme, fiind transportaţi imediat la spital pentru îngrijiri medicale.

Tot sâmbătă, la orele serii, pe DJ 108, în localitatea Bulz, un pieton a fost accidentat de şoferul unui autoturism Dacia. Se pare că victima, un localnic de 68 de ani, se angajase în traversarea carosabilului prin loc nepermis şi fără să se asigure. Un echipaj medical de urgenţă a intervenit imediat acordând primul ajutor victimei.

Mălina Pop

Taguri: , ,


6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor