Cinci noi recorduri mondiale in Timisoara!

De Delia S. Barbu
Stefan Cojocnean, cvadruplul campion mondial la sporturi extreme
Stefan Cojocnean, cvadruplul campion mondial la sporturi extreme
Ştefan Cojocnean, cvadruplul campion mondial la sporturi extreme, a adus Timişoarei 5 noi recorduri mondiale. Acest lucru s-a întâmplat în cadrul evenimentului de talie mondială Impossibility Challenger (Provocarea imposibilului) la Budapesta, Ungaria.

Ştefan Cojocnean şi-a depăşit limitele şi a provocat imposibilul! În cadrul competiţiei derulate în 21 octombrie, în Ungaria, timişoreanul Ştefan Cojocnean, singurul român prezent la acest gen de competiţie a obţinut cinci noi recorduri mondiale la următoarele probe: 100 metri alergare viteza pe picioroange moderne – în 15.56 secunde, 100 metri alergare pe picioroange sărind şi coarda în acelaşi timp în 20.53 secunde, 100 de metri viteză alegare cu spatele pe picioroange moderne – în 27.72 secunde, 100 metri viteză alergare cu rotiri de 360 pe picioroange moderne în 31.19 secunde şi 2 mile alergare pe picioroange moderne în 14:22 minute pe teren redus.

«Acestea se adaugă celorlalte 5 recorduri obţinute în 2004 – record personal la jucat baschet pe patine cu rotile timp de 10 ore jumate; 2006 – record mondial la jucat baschet pe patine cu rotile timp de 25 de ore; 2008 – record mondial la kickboxing timp de 17 ore; 2009 – alegare viteză 100 m pe picioroange moderne sărind cu coarda, într-un timp de 21.38 secunde; 2009 – alegare 2 mile pe picioroange moderne. Ştefan Cojocnean prin cele 9 recorduri deja obţinute îi calcă pe urmele celui mai titrat om al planetei, Ashrita Furman, cel care deţine cele mai multe recorduri mondiale în momentul de faţă (426) http://www.ashrita.com/», spun reprezentanţii acestuia.

Evenimentul, a reunit în acest an 27 de participanţi din Germania, Ungaria, Elveţia, Slovacia, Ucraina şi România. De altfel Ştefan a fost singurul participant în cadrul compeţiţiei din acest an care a reuşit să obţină 5 recorduri mondiale. «Prin exemplu personal Ştefan a demonstrat că limitele se pot depăşi iar dezvoltarea armonioasă prin sport aduce satisfacţii şi multă sănătate. Prin tot ceea ce face, sportivul timişorean doreşte să încurajeze persoanele de toate vârstele să îşi depăşească zona de confort şi să devină practicanţi ai sportului.

La cei 41 de ani ai săi, Ştefan a declarat că a fost mai în formă ca la competiţia din 2009. El poate fi găsit şi la sala de sport No Limits – acolo unde se antreneză constant şi promovează sportul pe picioroange moderne, cunoscute şi sub numele de powerisers sau sky runner», mai spun reprezentanţii acestuia.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !