În jurul orei 1:30, cei cinci străini, cu vârste cuprinse între 18 şi 37 de ani, au fost opriţi la aproximativ 200 de metri faţă de linia de frontiera. Pakistanezii au fost întorşi din drum şi sunt acum cercetaţi penal pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
Cinci pakistanezi ilegalisti la Bors
Joi în zori, cinci pakistanezi au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera de la Bors.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Sport local
În cele două dueluri din sezonul regulat, Lotus Băile Felix a remizat în deplasare a și a învins acasă cu 2-0.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cartea scrisă de dr. Ligia Cristea a apărut anul acesta la Editura Muzeului Țării Crișurilor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Concertul „Armonii mistice: Respinghi, Cassado şi Ravel” îl are ca solist invitat pe violoncelistul Răzvan Suma.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ordinul de începere a proiectului de realizare a lotului Chiribiș – Biharia din cadrul Autostrăzii A3 Transilvania a fost dat cu data de mai 2025, la mai bine de un an de la semnarea contractului cu asocierea condusă de Precon.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Membrii Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) au protestat, marţi, în toate judeţele ţării.
Citiți principiile noastre de moderare aici!