Cinci şefi de spitale din Bihor au fost maziliţi

7Comentarii
Managerul Spitalului Judeţean Oradea (ec. Dorel Emil Popovici Muţ), cel de la Pneumoftiziologie Oradea (ec. Dacian Foncea), de la Neuropsihiatrie Oradea (dr. Gheorghe Oros), şeful de la Spitalul din Marghita (Groze Liviu) şi cel de la Centrul de Sănătate Valea lui Mihai (Csuri Jozsef) au fost maziliţi de Ministerul Sănătăţii.

Pentru cei cinci, MS a dispus încetarea contractului de management din varii motive. Pentru ec. Dacian Foncea motivul invocat a fost faptul că nu a prezentat documentaţia necesară pentru ca munca lui din ultimii doi ani să fie evaluată, încălcând prin acest gest contractul de management. Celorlalţi li s-au respins contestaţiile depuse pentru notele mici primite la evaluare.

Mazilirea şefilor de spitale a fost anunţată neoficial după instalarea noului Guvern. Încă din iarnă în mediul medical se zvonea că şefii de spitale cu simpatie spre PNL vor fi zburaţi din funcţie indiferent că sunt sau nu capabili. La mazilirea şefului de la Judeţean, ec. Emil Muţ Popovici au contribuit şi datoriile mari ale unităţii. Ciudată este însă mazilirea managerului de la Neuropsihiatrie, care este membru PDL şi, teoretic, nu ar fi existat nici motiv politic sa îl schimbe. Singura explicaţie ar fi că există un alt medic în spital care i-ar vrea funcţia, susţin surse medicale.

Noii şefi de spitale vor fi numiţi din rândul membrilor sau simpatizanţilor PDL şi PSD, interimar, până la organizarea unui nou concurs.

Ministerul Sănătăţii pregăteşte un ordin care să permită din nou doctorilor să fie şi manageri inclusiv la spitalele cu peste 400 de paturi (cazul Spitalului Judeţean). Surse medicale susţin însă că schimbarea va fi scurtă şi că PNL ar urma din nou să fie pe val inclusiv cu oameni la conducerea unităţilor sanitare cu paturi din Oradea. Lista cu şefii de spitale din Bihor şi din celelalte judeţe care au fost maziliţi se poate vizualiza pe www.ms.ro

Otilia Şandor



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor