Cincisprezece brutării suspendate

Cincisprezece brutării suspendate
Deva – De la începutul acestui an, 15 brutării au primit decizii de suspendare temporară a activităţii, până când îşi vor remedia neregulile.

Toţi angajaţii brutăriilor vor trebui să intre în fabrica de pâine printr-un circuit unde se află vestiarul în care îşi vor lăsa hainele de stradă. De aici, ei vor merge direct la duşuri, iar apoi vor îmbrăca hainele de lucru. Abia apoi vor putea intra în hala de fabricaţie.

De asemenea, nu mai este voie ca în brutării să existe uşi care nu sunt batante şi nici robineţi de apă care se pornesc şi se opresc cu mâna, ci doar robineţi cu temporizator, pe care brutarul nu mai este nevoit sa pună mîna pentru a-l opri după ce s-a spălat.

Patronii de brutării spun că vor fi nevoiţi să facă eforturi financiare destul de mari, dar, totuşi, nu consideră noile norme europene absurde. „Trebuie să facem eforturi financiare susţinute, dar cu voinţă avem cu toţii de câştigat. Atât noi, patronii, cât şi angajaţii. Iar consumatorii nu vor mai avea probleme de internări la spital sau alte probleme de acest gen”, afirma Nicu Ţandrău, proprietarul unui brutării din Deva.

Hannelore Acârnulesei



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase