În cadrul primei ediții TIFF Oradea, cinefilii sunt invitați între 7 şi 9 septembrie, la o serie de evenimente speciale într-o locație inedită din orașul bihorean – Sinagoga Neologă Sion. Construită în perioada 1877-1878 în stil neomaur, Sinagoga va fi gazda unui recital de poezie și a două cine-concerte în cadrul festivalului.
În prima zi de festival, de la ora 21:00, spectatorii vor putea urmări o proiecție specială a filmului „Exod de suflete”/”Soul Exodus”, turnat parțial în Oradea, în regia lui Csaba Bereczki. Documentarul, laureat al Hungary Film Awards 2017, prezintă călătoria a cinci muzicieni născuți în America de Nord care încearcă să își descopere rădăcinile cu ajutorul muzicii klezmer, pornind într-un exod invers, de la Montreal către Republica Moldova. Regizorul, originar din Oradea, a debutat în lungmetraj cu filmul „Fools Song”/”Bolondok éneke”, pentru al cărui scenariu a colaborat cu Suzanne Schiffman, co-scenaristă pentru mai multe filme ale lui Francois Truffaut.
„Omul și taina lui”
Sâmbătă, 8 septembrie, în cursul după-amiezii, va avea loc recitalul de poezie „Omul și taina lui”, susținut de cunoscutul actor și poet Dorel Vișan, unul dintre invitații speciali al primei ediții TIFF Oradea. În cele 75 de minute ale spectacolului ambianţa în care pătrunde publicul este specifică unui loc de rugăciune, poeziile „Psalmi” fiind scrise chiar de actor. Cunoscut cinefililor pentru filme precum „Senatorul melcilor”, „Cel mai iubit dintre pământeni” și „Iacob”, actorul clujean a interpretat de-a lungul remarcabilei sale cariere peste 40 de roluri în teatru, în cea mai variată gamă, precum și aproape 70 în film.
De la ora 21:00, în același spațiu, va avea loc cine-concertul „Independența României” (1912, r. Aristide Demetriade, Grigore Brezeanu). Primul lungmetraj realizat în România va avea astfel o proiecție specială în cadrul festivalului chiar în anul care marchează Centenarul României. Povestea războiului care a eliberat ţara de sub dominaţie otomană este redată spectatorului prin câteva episoade-cheie – povestea de dragoste dintre Peneş şi Rodica, declararea războiului, plecarea trupelor, luptele – împletite cu teme popuvlare. Proiecția va fi acompaniată live de bihoreanul DJ DuBase, unul dintre pionierii muzicii electronice româneşti.
Duminică, 9 septembrie, de la ora 21:00, iubitorii de film clasic sunt așteptați din nou la Sinagoga Sion pentru proiecția cine-concertului „Studentul din Praga” (1913), acompaniat live de CelloFun, având-o ca invitată specială pe Irina Margareta Nistor.
Cunoscut şi sub numele de „Târg cu Satana”, horror-ul mut regizat de Paul Wegener și Stellan Rye este consemnat în istoria cinematografiei drept primul film independent, primul film de autor și primul film de artă. Balduin, un student falit din Praga secolului XIX, o salvează de la înec pe contesa Margit von Schwarzenberg, devenind apoi obsedat de imaginea ei. Din cauza diferențelor sociale dintre cei doi, povestea de dragoste pare să nu aibă niciun viitor, determinându-l pe Balduin să accepte o înțelegere care îi poate aduce bogăția în schimbul sufletului său.
Filmul, care „realizează o punte între supranatural şi psihologic”, va fi acompaniat de formația electro-acustică CelloFun, cu o bogată experiență în rescoring-ul peliculelor de referință din epoca filmului mut. Pe lângă improvizaţie, atmosfera va fi completată cu efecte sonore în timp real şi scurte fragmente de lectură extrase din poezia „Noaptea de decembrie” de Alfred de Musset. Traducerea în limba română a cartoanelor originale ale filmului este realizată live de inconfundabila Irina Margareta Nistor. Biletele vor fi puse în vânzare pe Eventbook.ro, la prețul unic de 10 RON.
Citiți principiile noastre de moderare aici!