Cine marchează la FC Bihor?

1Comentariu
Cine marchează la FC Bihor?
ORADEA - Parteneră tradiţională în meciurile de pregătire, Poli Iaşi a reuşit să învingă FC Bihor din a treia încercare. După două remize, 1-1, la Alparea şi Debrecen, moldovenii s-au impus ieri cu 1-0.

Orădenii au reuşit să ofere o replică bună echipei pregătite de Ionuţ Popa, însă eterna problemă a lipsei omului de gol s-a simţit din nou. În minutul 22, Radu l-a driblat pe Pecnik, a centrat în faţa porţii, dar C. Bucur, singur la opt-nouă metri, a şutat imprecis. Zece minute mai târziu, Radu a scăpat singur spre poartă, dar a trimis slab şi Brăneţ a prins fără probleme. Dacă bihorenii au fost naivi la finalizare, nu acelaşi lucru se poate spune despre ieşeni. În urma unei faze fixe, Miclea a trimis în careu, Cr. Tănasă a reluat cu capul şi Lipitor a respins, dar Milea, din apropiere, a scuturat plasa (0-1). Până atunci, doar Sfârlea i-a dat unele emoţii lui Lipitor cu un şut din afara careului. Cu cinci minute înainte de finalul primei părţi, Cr. Bratu a pătruns în dribling, i-a pasat lui Miclea, care liber la 12 metri a şutat puternic sub transversală, Lipitor a scos în corner.

„Nu avem soluţii”

Calitatea jocului a scăzut dramatic în partea a doua şi din cauza căldurii, dar şi a scimbărilor multe efectuate de ambii antrenori. Astfel, că am contabilizat doar o situaţie mai clară de poartă. În minutul 65, portughezul Nuno Viveiros a scăpat singur şi, din unghi, a trimis prin faţa porţii. În rest s-a jucat la aşteptare, lucru de înţeles oarecum la ieşeni care erau la final de cantonament, dar fără nici o scuză la tinerii pe care Silaghi i-a trimis pe teren. Atacul a fost în suferinţă, Lukacs jucând de parcă atunci s-a trezit, în timp ce Ardelean este necopt. Nici antrenorul nu a fost mulţumit de aportul adus de jucătorii intraţi după pauză. „Din păcate nu avem soluţii pentru primul unsprezece. Dacă nu vom reuşi să aducem jucători va trebui să ne descurcăm cu ce avem. Am încercat să facem o figură frumoasă, dar atât am putut în acest meci. La ce posibilităţi avem, astea sunt rezultatele”, a spus Silaghi.

În tribună a luat loc şi Zeno Bundea, care este dorit la FC Bihor. „Mi-a plăcut cum a jucat FC Bihor în prima repriză, evoluând de la egal la egal cu o echipă din prima ligă. Din păcate, în partea a doua nu a mai jucat la fel”, a spus mijlocaşul. Format la Oradea, dar venit în calitate de adversar, Sebi Sfârlea a încurajat FC Bihor: „Este o echipă tânără, în formare. E important să fie susţinută şi încurajată pentru că aşa vor apărea şi rezultate”.

FC Bihor – Poli Iaşi 0-1 (0-1)

Stadion Municipal. Teren bun. Spectatori: 200

A marcat: Milea ’34

FC Bihor: Lipitor (’65 Paul) – Ţârcă (’58 Miheş), Ambruş (’73 V. Indrieş), Muscă (’48 Ploscar), Cosma (’70 Lorincz) – Novak (’58 Teşan), Mihu, A. Achim – R. Radu (’66 S. Ban), C. Bucur (’65 R. Ardelean), Ayza (’55 Lukacs). Antrenor: Gheorghe Silaghi

Poli Iaşi: Brăneţ – Ad. Ilie, Kallai, Cr. Munteanu, Pechnik – Cr. Bratu, Bresnjak, Milea, Sfârlea, R. Miclea – Cr. Tănasă. Au mai intrat: Pleşca, Tincu, Oprea, Nuno Viveiros, Straton, Leucuţa. Antrenor: Ionuţ Popa

Arbitri: Ştefan Erdei – Stelian Dem, Cristian Bologan
Roberto Ayza a avut puţine realizări în acest meci.
Teodor Biris



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor