Cine se teme de regionalizare?

5Comentarii
ORADEA – Petru Filip crede că amânarea trecerii de la judeţe la regiuni va duce la pierderi de fonduri europene. Crearea celui de-al patrulea nivel al administraţiei, respectiv împărţirea administrativ-teritorială pe regiuni, cerinţă expresă a Uniunii Europene, este una dintre temele prioritare pentru candidatul PD-L, preşedintele organizaţiei judeţene a acestui partid, europarlamentarul Petru Filip (foto).

„Trebuie să înţelegem că apariţia regiunilor nu înseamnă federalizarea României”, spune el, referindu-se la temerile, mai mult sau mai puţin ascunse, ale românilor privind trecerea de la judeţe la regiuni.

 

Europarlamentarul bihorean spune că acest proces trebuie încheiat undeva în zona anului 2013 şi că, în ciuda greutăţilor şi a reticenţelor de ordin subiectiv, state precum Polonia sau Ungaria au făcut sau au început deja modificarea structurilor administrative. „Reţinerea noastră, a românilor, se leagă de zonele cu populaţie majoritară maghiară şi temerea că efectele regionalizării vor fi negative. Este absurd, suntem în 2008, la aproape 90 de ani de la Trianon, deci sunt convins că aceste structuri de organizare teritorială trebuie făcute”, afirmă Filip. De altfel, liderul PD-L Bihor susţine că fondurile europene sunt direcţionate pentru rezolvarea problemelor la nivel regional de administrare.

Veronica Bursasiu

Taguri:


5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor