Cinstiţi pentru lupta lor

ORADEA – 30 de copii declaraţi vindecaţi sau în remisie cu cancer de diverse tipuri au fost omagiaţi sâmbătă la Arcadia. 14 februarie nu înseamnă doar sărbătoarea de import a îndrăgostiţilor ci şi Ziua Copilului cu Cancer. Şi ca în fiecare an, medicii oncologi de la Spitalul Municipal Dr. Gavril Curteanu din Oradea au organizat un mic cadou pentru copiii care au suferit de cancer şi au avut puterea să lupte cu boala, învingând-o.

Sâmbătă la prânz, 30 de copii cu vârstă mică, de şcoală primară şi gimnazială, au fost invitaţi la Teatrul Arcadia. Actorii dedicaţi copiilor au oferit un mănunchi de anecdote şi piese antrenante care au adus zâmbetele pe feţele copiilor trecuţi prin suferinţe foarte grele.

Membrii Clubului Kiwanis, prieteni ai copiilor trataţi la Spitalul  Dr. Gavril Curteanu, au fost şi ei prezenţi cu câte un pacheţel de dulciuri, pupicuri şi multe felicitări pentru fiecare copil.

Reprezentantul Ministerului Sănătăţii în teritoriu, oncologul pediatru Ritli Ladislau, care, împreună cu colegii lui din secţia de profil a spitalului a pus la cale evenimentul, urmează să susţină şi o conferinţă de presă în zilele următoare, unde va reliefa numărul cazurilor de copii ci cancer trataţi şi numărul mare al copiilor declaraţi vindecaţi sau în remisie cu această boală necruţătoare.

 

Otilia Sandor

Taguri:


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase