Ciobănesc de Asia Centrală

12Comentarii
Ciobănesc de Asia Centrală
Cine vede pentru prima oară în viaţă un Ciobănesc de Asia Centrală, rămâne impresionat de aspectul acestuia.

Dar, pe lângă puterea şi constituţia atletică cu care a fost înzestrat, trebuie să ştiţi că acest câine îndeplineşte câteva „sarcini” vechi de când lumea: păzirea turmelor şi protejarea gospodăriilor de răufăcători.
Nu vă lăsaţi intimidat de aspectul său masiv: Ciobănescul de Asia Centrală poate fi extrem de tandru şi afectuos cu stăpânii, iubitor şi jucăuş cu copiii. Dar când vine vorba de străini, nu se sfieşte să-şi dovedească loialitatea şi curajul.

 

Rasă de legendă

 

Potrivit unei legende foarte vechi, imediat după ce Adam a fost alungat de Dumnezeu din Paradis, a fost înconjurat de animale sălbatice, în fruntea cărora se afla un câine uriaş. Primul om a cerut ajutorul Divinităţii care l-a sfătuit să se apropie de câine şi să-l mângâie. Adam i-a ascultat sfatul, iar câinele s-a întors împotriva fiarelor, apărându-l. În felul acesta, câinele a devenit primul prieten şi protector al omului pe pământ.

În secolul VI î.Chr., la aşezarea de la Dzheitun, pe teritoriul Turkmenistanului, au fost descoperite rămăşiţele unor câini de talie impresionantă, asemănători Ciobănescului de Asia Centrală, iar în secolul al II-lea î.Chr. la aşezarea de la Altyn au fost descoperite dovezi ce atestau existenţa strămoşilor „asiaticului modern”.

Prima menţiune despre Mastifful Tibetan, presupus a fi strămoşul Ciobănescului Asiatic, a fost descoperită în vechea operă chineză „Cartea Cronicilor” („Book of chronicles”), datând din anul 1121 î.Chr. Legenda spune că un câine de talie mare (asemănător mastiffilor) a fost prezentat împăratului chinez Vu-Vangu. Această menţiune a fost piatra de temelie în încercarea de a demonstra că Mastifful Tibetan este strămoşul Ciobănescului de Asia Centrală, mărturie în acest sens stând şi figurina din teracotă descoperită la aşezarea de la Altyn-Depe (situată pe teritoriul de astăzi al Turkmenistanului), în Epoca de Bronz, care înfăţişa un câine uriaş, aproape identic Ciobănescului de Asia Centrală din zilele noastre, cu urechile şi coada cupate.

Prezenţa unui câine mare, curajos şi puternic era impusă de însăşi situaţia geografică a regiunii Turkmenistan: pe de o parte se situau nemiloşii munţi Kopetdag, pe de alta marea Caspică şi deşertul Kara Kum. Nici una dintre rasele de câini existente atunci nu puteau învinge singure aceste obstacole naturale, astfel încât, turkmenii au recurs la încrucişarea acestora cu puternicul Alabai (denumirea turkmenă a Ciobănescului de Asia Centrală). Fiind adevăraţi crescători, turkmenii au promovat rase unice de animale , precum Ahalteke (cal de curse), Alabai, câinele de vânătoare numit Tazy, păstrându-le mulţi ani la rând caracteristicile principale.

În timpuri străvechi, principala preocupare a turkmenilor era păstoritul. Pe atunci, câinii erau folosiţi esenţialmente pentru paza aşezărilor omeneşti şi mai puţin pentru paza turmelor. La începutul sec. I î.Chr., această situaţie s-a schimbat şi a debutat „era” crescătorilor de vite nomazi. Aceştia obişnuiau să-şi ducă turmele pe păşuni îndepărtate, şi acolo, departe de orice aşezare omenească, cu greu puteau supravieţui fără un prieten, un ajutor de nădejde sau un protector. După cum poate aţi ghicit, cine altcineva le putea fi alături decât loialul şi curajosul Alabai? În opoziţie cu aşezările în care câinii erau folosiţi stric la paza gospodăriei, strămoşii Ciobănescului de Asia Centrală îi ajutau pe crescătorii de vite să-şi pască oile şi îi protejau şi de atacurile fiarelor care se aflau în număr mare pe teritoriul Turkmenistanului.

Ciobănescul de Asia Centrală era (şi este şi în zilele noastre!)  un câine foarte puternic, se mulţumea cu puţina mâncare oferită, putând rezista o zi întreagă doar cu o bucată de pâine dar fiind capabil să pască o turmă foarte mult timp, protejând-o de animalele sălbatice. Crescătorii de vite apreciau din plin calităţile acestui câine atât de mare, capabil să lupte cu un lup şi care … mânca atât de puţin! De asemenea, Ciobănescul de Asia Centrală suporta destul de bine şi schimbările de temperatură, adaptându-se atât căldurilor de +45 grade Celsius la umbră cât şi temperaturilor foarte scăzute de până la –30 grade Celsius din munţii Turkmenistanului. O altă calitate foarte apreciată a acestuia era abilitatea de a-şi proteja stăpânii de atacurile … şerpilor. Ciobănescul înhăţa şarpele şi-i rupea cu muşcături tăioase şira spinării. Câinele proceda astfel dintr-un anume motiv: dacă ar fi prins şarpele de cap, în cazul în care ar fi fost vorba de unul mai mare, acesta i s-ar fi putut încolăci în jurul gâtului, strangulându-l. Toate aceste calităţi, au făcut din Ciobănescul de Asia Centrală adevăratul prieten şi „gardian” al crescătorilor de animale turkmeni.

Secolul al VI-lea î.Chr. ne dezvăluie un val de cuceriri al regilor Ahemenizi. Potrivit unei legende, Kir I, cel mai mere dintre regii Ahemenizi, fusese hrănit cu laptele unei căţele. Astfel, câinii erau foarte preţuiţi şi chiar erau consideraţi sfinţi! Au urmat, în secolul IV î.Chr., cuceririle lui Alexandru cel Mare în drumul său spre India şi era celor mai mari bătălii şi campanii de cucerire. În secolul al VI-lea, Asia Centrală a fost cucerită în întregime de către turci care şi-au înfiinţat propriul stat în anul 551. În această perioadă, creşterea vitelor avansase, păstorii având în continuare nevoie de un prieten loial. Iar acesta nu putea să fie decât … câinele!

Atitudinea faţă de câini s-a schimbat brusc în secolul VII î.Chr. o dată cu cucerirea Asiei Centrale de către arabi. Dacă ahemenizii considerau câinii drept fiinţele cele mai sacre, arabii, datorită credinţei islamice, îi priveau ca pe nişte animale murdare şi păgâne. În consecinţă, atitudinea faţă de cel mai bun prieten al omului se schimbase radical: câinii agresivi erau pur şi simplu ucişi iar cei liniştiţi şi loiali faţă de stăpâni erau păstraţi.

 

Controversa apartenenţei la … naţiune!

 

Datorită numeroaselor zone geografice pe care era răspândită, rasa a fost (şi este în continuare) cunoscută sub mai multe denumiri, ce diferă de la o regiune la alta. Astfel, în Turkmenistan i se spune Alabai, considerat a fi numele real al rasei, şi, în consecinţă, o specie ce-şi trage sevele din această neîmblânzită regiune. Dar, unii cercetători susţin că rasa nu aparţine doar Turkmenistanului, ea fiind întâlnită, de secole, în regiunea cuprinsă între marea Caspică (în partea de Vest), Pamirs (la Est), şi între nordul Iranului şi Afganistan, până în sudul Siberiei. Pe înţelesul tuturor, aceste regiuni sunt cunoscute astăzi sub denumirile Kazakhstan, Kirghizstan, Uzbekistan, Tadjikistan, Turkmenistan, Afganistan, Iran şi Rusia. Continuând enumerarea variatelor nume ale „asiaticului” amintim că în Tadjikistan acesta se numea Alach, Dakhmarda şi Koyuntchi, în Uzbekistan – Sarkandjik, în Afganistan – Sage Koochi, Djence-Sheri şi Djence-Palangi, în Iran – Sage Mazandarani, în varianta mongolă este numit Khonch-Nokhoi iar Ovcharka este numele rusesc al acestuia, traducându-se pur şi simplu prin „câine ciobănesc” sau „câinele păstorilor”.

 Ciobănescul de Asia Centrală este clasificat ca fiind originar din Rusia, deoarece, în 1989 (data omologării), fosta URSS ocupa o mare parte din teritoriul de baştină al Ciobănescului de Asia Centrală.

Printre primii cercetători care au studiat istoria Ciobănescului de Asia Centrală, se numără M.B. Wynn şi profesorul academician S.N. Bogolyubsky (Academia de Ştiinţe din Kazakh). În lucrarea „Istoria Mastiffului” (1886) Wynn descria Ciobănescul de Asia Centrală sub denumirea de Mastiff Asiatic, notând următoarele: „Ar fi fost dificil să stabilim o anume regiune de origine a Mastiffului Asiatic sau să-i dăm rasei o denumire mai cuprinzătoare, de îndată ce am inclus în cea existentă toate varietăţile regionale”. În 1927, profesorul Bogolyubsky scria, în nr. 15 al publicaţiei „Creşterea şi dresajul câinilor” un articol intitulat: „Considerente asupra ciobăneştilor din Turkmenistan”.

 

Standard FCI nr. 335/17.05.1993Grupa a II-a, secţiunea a II-a

Ţară de origine: Rusia

Aspect general: câine de talie foarte mare; structură osoasă puternică; musculatură puternică; corp puţin mai lung decât înalt; cap masiv; urechi cupate, apropiate de cap; coadă purtată ridicat, când este cupată atârnă în formă de seceră; diferenţele dintre mascul şi femelă sunt pronunţate: masculii sunt mult mai mari şi mai puternici iar femelele sunt mai micuţe; trebuie evaluat luându-se în considerate calităţile care-l fac un bun cine de muncă şi pază.

Temperament: paşnic destoinic; tandru, prietenos cu stăpânii, iubitor şi jucăuş cu copii; inteligent; ataşat de familie; lipsa de libertate îl afectează profund.

Principalele caracteristici:

De secole, Ciobănescul de Asia Centrală a lucrat singur sau alături de alţi câini, fără ca păstorii să intervină prea mult, făcându-şi „slujba” datorită bunelor instincte şi a inteligenţei cu care a fost înzestrat de natură; aceşti câini sunt extrem de devotaţi familiei şi nu cer în schimb decât iubire şi respect; sunt foarte suspicioşi cu persoanele sau cu câinii străini; este ferm şi stabil iar când se simte ameninţat reacţionează rapid; se poate adapta oricărui climat; necesită un dresaj ferm realizat cu multă răbdare şi o socializare intensă.

Cap: masiv,proporţional cu restul corpului; văzut din profil, stopul este îngust iar fruntea plată; craniu mare şi gros cu arcade zigomatice bine dezvoltate; bot puţin mai mic decât lungimea craniului; văzut din faţă şi de sus, botul este rectangular; văzut din profil are o formă trunchiată, „tocită” cu buza de sus greoaie atârnând la comisuri; trufă neagră şi puternică; la câinii mai deschişi la culoare este acceptată şi trufa maro (culoarea ficatului).

Ochi: închişi la culoare, depărtaţi, rotunzi, aşezaţi drept.

Urechi: pot fi cupate sau necupate; mici, atârnând, triunghiulare.

Maxilare: dinţi albi, puternici, muşcătură în foarfece.

Gât: îngust, musculos, formează un unghi de 30-40 de grade cu linia spatelui.

Membre posterioare: văzute din faţă sunt drepte şi paralele; lungimea lor, de la pământ până la coate, este puţin mai mare decât jumătate din înălţimea la greabăn; antebraţ drept, masiv şi lung; chişiţă scurtă, lată, puternică şi dreaptă.

Corp: greabăn înalt, bine definit în special la masculi; înălţimea la greabăn este cu 1-2 cm mai mare decât înălţimea la crupă; piept adânc, mare; spate mare, puternic şi drept; şale late, uşor rotunjite; crupă lată, musculoasă.

Membre anterioare: paralele, angulaţii moderate; coapse scurte.

Labe: puternice, compacte, ovale.

Coadă: ţinută ridica; în formă de seceră; de preferat este să fie cupată.

Mişcare: trapul greoi şi galopul sunt cele mai caracteristice mişcări ale acestei rase.

Roba: păr aspru, scurt şi lipit de pielea capului şi pe partea din faţă a membrelor; subpăr des; sunt acceptate două lungimi ale robei: păr lung (7-8 cm) pe spate, urechi, gât, partea din spate a membrelor şi coadă; varietate cu păr scurt şi mătăsos (3-5 cm).

Culoare: alb, negru, gri, culoarea paielor, roşcat maroniu, gri maroniu, împestriţat; etimologia cuvântului „Alabai” (denumirea turkmenă a Ciobănescului de Asia Centrală) descrie cel mai bine varietatea de culoare a acestuia: „ala” înseamnă „tărcat” (două, trei sau mai multe combinaţii de culoare) şi „bai” înseamnă „bogat”.

Înălţime: între 60 de cm (femelele) şi 65 de cm (masculii).

Greutate:

Defecte:

-obezitate;

-conformaţie slabă;

-musculatură insuficient dezvoltată;

-lipsa curajului;

-nervozitate, irascibilitate;

-cap îngust;

-arcade zigomatice foarte proeminente;

-frunte bombată;

-stop pronunţat;

-sprâncene proeminente;

-bot prea scurt sau prea lung;

-pielea capului încreţită, cutată;

-urechi ciulite, ridicate;

-ochi deschişi la culoare sau aşezaţi oblic;

-lipsa dinţilor (mai mult decât un premolar P1 sau doi premolari P1, P2);

-dinţi mici şi rari;

-pete galbene pe dinţi;

-gât lung, insuficient muscularizat;

-salbă pronunţată;

-piept mic;

-abdomen prea suplu (asemănător cu cel al Greyhoundului, de exemplu) sau prea lăsat, voluminos;

-spate arcuit;

-oasele membrelor deformate;

-lipsa subpărului; robă extrem de scurtă sau ondulată;

-testicule atrofiate;

monorhidie (conformaţie genitală cu un singur testicul);

-criptorhidie(anomalie congenitală caracterizată prin oprirea testiculului în cavitatea abdominală sau în canalul inghinal).

N.B. Masculii trebuie să aibă două testicule aparent normale complet coborâte în scrot.

 

Mihaela Istrate

 

Articol din revista „Dog Magazin”

www.dogmagazin.ro



12Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor