Circ la Consiliul Judeţean: Patru şedinţe consecutive eşuate!

De Călin Corpaş
Reactualizat la:
6Comentarii
Circ la Consiliul Judeţean: Patru şedinţe consecutive eşuate!
Liberalii nu acceptă ordinea de zi ce include validarea consilierului judeţean nr. 18 al coaliţiei. Pasztor a convocat o şedinţă de îndată, pentru ora 14.

Lupta politică dusă până la extrem din Consiliul Judeţean face ca nici ordinea de zi să nu mai poată fi adoptată. Chiar dacă săptămâna trecută instanţa a hotărât deja că nu va trebui reluat votul pentru alegerea conducerii Consiliului Judeţean, liberalii îşi păstrează comportamentul ce pare a duce spre dizolvarea CJ Bihor, dacă nu se schimbă nimic.

Cu Pasztor, Mang şi Bodea la timonă, dar fără putere de decizie în plen şi cu o Opoziţie PNL fioroasă, dar autistă, s-a ajuns în situaţia în care pentru a patra şedinţă consecutivă nu se pot adopta hotărâri de Consiliu.

Joaca de-a ordinea de zi

Liderul grupului PNL, Ionel Avrigeanu s-a cramponat de ordinea de zi, căutând chichiţe ca să nu voteze varianta propusă de preşedintele Pasztor – cel care tot îi cerea să fie „gentlemen”.

Degeaba, în frunte cu Avrigeanu, cei 17 liberali s-au împotrivit ordinii de zi, dintr-un motiv nerecunoscut, dar evident: faptul că pe ordinea de zi figura votul privind validarea celui de-al 18-lea consilier judeţean al majorităţii PSD, UDMR, ALDE, Adrian Szatmari.

Ionel Avrigeanu a invocat faptul că nu i s-a transmis în timp util ordinea de zi completă, cea unde apare şi punctul cu validarea, în timp ce Pasztor îi sublinia că, de fapt, avea pe email ordinea de zi, cu validare cu tot, încă de joia trecută. De asemenea, Avrigeanu a fost surd la observaţiile lui Pasztor, care spunea să audă toată lumea că luni, cu o zi înainte, avusese o discuţie cu Avrigeanu în biroul său de la Consiliul Judeţean, despre subiectele propuse pe ordinea de zi, în şedinţa de a doua zi. Însă, după discuţia respectivă, Avrigeanu ar fi urmat să discute cu şeful său de partid (Ilie Bolojan – n.red.) tactica PNL din şedinţa extraordinară de azi, iar în plen atitudinea lui Avrigeanu a fost una total schimbată, spun surse din CJ.

Avrigeanu şi liberalii au propus o ordine de zi care să nu includă validarea pesedistului Szatmari, însă Pasztor nu a supus-o la vot. „Eu am doar o singură ordine de zi!”, a motivat preşedintele. În cele din urmă, ordinea de zi a căzut la vot, 17 – 17, liberalii nefiind impresionaţi nici de proiectele pe fonduri europene ce trebuiau votate, nici de votarea salariului, nici de votarea rectificării bugetare şi nici măcar de proiectul de hotărâre privind renunţarea de către şefii Consiliului la procesul intentat PNL pentru blocarea proiectelor.

O nouă regulă: două şedinţe pe zi!

Imediat după şedinţă, preşedintele Pasztor a convocat o şedinţă extraordinară de îndată, pentru ora 14. Însă, cum Pasztor nu le-a comunicat în mod expres ordinea de zi, deşi aceasta este evidentă deja – fiind aceeaşi – liberalii au anunţat deja că nu vor participa, prin vocea lui Avrigeanu şi a avocatului din Beiuş, consilierul judeţean Kiss Janos.

Săptămâna trecută, liberalii nu au participat la şedinţa de îndată, invocând faptul că nu au fost informaţi de intenţia preşedintelui imediat după închiderea şedinţei. Acum, problema este necunoaşterea ordinei de zi. Chit că, după şedinţă, Kiss i-a recunoscut lui Mang că supleantul Szatmari va trebui validat, în cele din urmă…

Tot după şedinţă, vicele de la CJ, preşedintele PSD Bihor Ioan Mang i-a informat pe consilierii judeţeni Kiss Janos şi Ionel Avrigeanu că pesedistul Szatmari Adrian a introdus deja o acţiune judecătorească în penal, împotriva consilierilor judeţeni PNL, pentru a-şi câştiga dreptul de a fi validat.

Prefect pro-validare

Liberalii nu au fost impresionaţi nici de adresa de la prefect invocată de conducerea CJ Bihor, prin care prefectul Mihaiu arată că aleşii judeţeni nu pot bloca validarea unui nou consilier judeţean fără motive bine întemeiate, iar conducerea CJ Bihor este obligată să pună pe ordinea de zi validarea unui nou consilier judeţean.

Înainte cu o zi, Mang le atrăgea atenţia liberalilor că, dacă va fi dizolvat Consiliul Judeţean, în locul actualilor consilieri vor intra consilierii judeţeni supleanţi, iar PNL are ca supleanţi primari şi parlamentari. Ceea ce ar putea face ca PNL să nu-şi poată completa în întregime lista de 17 consilieri judeţeni.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor