Circulă gratuit în toată ţara

ORADEA – În urmă cu o lună, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor a început eliberarea legitimaţiei gratuite pentru transportul urban cu mijloacele de transport în comun de suprafaţă şi cu metroul, acordată persoanelor cu handicap grav şi accentuat.

Legitimatia, confera dreptul posesorului de a circula gratuit pe orice astfel
de mijloc de transport, în întreaga tara. Totodata, de acest drept
beneficiaza si însotitorii persoanelor cu handicap grav, cei ai copiilor
cu handicap accentuat, cât si cei ai adultilor cu handicap auditiv si
mintal. „Aceste categorii pot circula gratuit, pe baza legitimatiei, însa
doar în prezenta persoanelor cu handicap pe care le însotesc”,
a declarat Koncsek Vadnai Zita, director executiv al DGASPC Bihor, în
cadrul unei conferinte de presa sustinuta azi la sediul institutiei.

Pe lânga aceste categorii, de aceasta prevedere mai beneficiaza si asistentii
personali si profesionisti ai persoanelor cu handicap. Eliberarea noilor legitimatii
se efectueaza în baza Legii 448/2006, reglementata prin Ordinul 62/2007
care contine instructiunile privind eliberarea si folosirea acestei legitimatii.

Eliberarea legitimatiei

„Pentru a li se elibera aceasta legitimatie, persoanele cu handicap grav
pot trimite un reprezentant la sediul DGASPC Bihor. Nu este necesar sa se prezinte
ele însele, având în vedere faptul ca multe se deplaseaza
greu si vin de la zeci de kilometri distanta”, precizeaza Koncsek Zita.
Legitimatia se va elibera pe loc, fiind nevoie doar de trei fotografii de 20/30
mm, buletinul de identitate al acesteia cât si de certificatul de încadrare
în grad de handicapat.

Cât îl priveste pe asistentul personal, acesta va avea nevoie tot
de trei fotografii de 20/30 mm, de buletinul de identitate cât si de adeverinta
din care sa reiasa aceasta calitate pe care o detine, eliberata de primaria
unde este angajat. „Eliberarea legitimatiilor se face de luni pâna
joi, între orele 08:00-15:00.

Noi am început aceasta actiune în urma cu o luna, pâna acum
eliberând 421 de legitimatii. În Bihor, de acest drept beneficiaza
în jur de 14.000 de persoane cu handicap grav cât si peste 2.000
de asistenti personali, la care se adauga categoriile de însotitori amintite”,
conchide directorul DGASPC Bihor.

Cât le priveste pe persoanele cu handicap grav si accentuat cât
si pe asistentii sociali ai acestora, cu domiciliul în muncipiul Oradea,
care au legitimatie de gratuite pe mijloacele de transport în comun, eliberata
de ASCO, se pot folosi de ea pâna la finele acestui an, însa doar
în Oradea. „Daca doresc noua legitimatie, valabila în întreaga
tara, atunci pe lânga actele aminitite, acestea mai trebuie sa aduca si
legitimatia eliberata de ASCO, pentru a o anula”, încheie Koncsek
Zita.

Daca în privinta gratuitatii transportului, persoanele cu handicap grav
pot sa stea linistite, nu de acelasi lucru se poate vorbi în ceea ce priveste
dotarea mijloacelor de transport în comun cu rampe necesare accesului
acestor categorii de persoane. Pâna în prezent nici un mijloc de
transport în comun din Bihor nu este dotat cu astfel de rampe. Potrivit
spuselor directorului DGASPC, institutiile abilitate trebuie sa se conformeze
noilor reguli pâna în 31 decembrie 2010.

Viorica Borz



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !