Circulăm mai scump cu trenul

5Comentarii
Circulăm mai scump cu trenul
ORADEA – CFR s-a obişnuit să ne facă surprize „plăcute”, odată cu venirea verii şi înmulţirea călătoriilor de vacanţe şi concedii. La trei luni de la precedenta scumpire – cu 9,1% – tarifele la transportul pe CFR s-au majorat, iar, cu circa 7,67%. Până la sfârşitul anului, CFR intenţionează să crescă preţul biletelor cu circa 60%, faţă de 2006.

Bilete

Informaţii despre noile tarife ale biletelor pentru principalele trenuri care trec prin Oradea ne-au fost oferite de Cristina Derban, şefa Staţiei CFR Oradea. Astfel, un bilet pentru trenul personal, la clasa a II-a pe ruta Oradea – Aleşd sau Oradea – Salonta costă, de ieri, 3,60 de lei.

La clasa I, acelaşi bilet costă 6,20 de lei. Cine vrea să circule cu acceleratul va scoate din buzunar pentru aceeaşi rută 9,50 lei – clasa a II-a şi 13,20 lei – clasa I. Cei foarte grăbiţi au la dispoziţie trenurile Rapid sau Intercity.

Un bilet la Rapid pe ruta amintită mai sus face 16 lei la clasaa II-a şi 21,60 lei la clasa I. Pentru Intercity biletul la clasa a II-a se vinde cu 19,20 lei, iar la clasa I – 25,30 de lei.

Un bilet pe ruta Oradea – Cluj Napoca, la accelerat clasa I costă 36,90, iar la clasa a II-a – 26,50 de lei. Cei care au drum la Bucureşti pot ajunge cu Intercity plătind un bilet în valoare de 98 de lei la clasa a II-a sau 125,70 la clasa I.

Scumpirea biletelor nu este pe placul călătorilor, majoritatea fiind nemulţumiţi de calitatea serviciilor oferite de CFR.

„CFR ştie doar să scumpească. Mai ales când se gândeşte lumea să plece în concedii. Condiţiile din trenuri şi din sălile de aşteptare sunt însă sub orice critică”, este de părere Vasile Bucur, din Cluj Napoca, aflat în staţia CFR Oradea.

 

La mare cu trenul

 

Cel mai aşteptat tren de către cei care şi-au făcut planuri să plece la mare este trenui care leagă direct Oradea de litoral. „Mangalianul, trenul rapid 936/937 va circula începând cu 14 iunie, pe ruta Oradea – Mangalia”, ne-a informat Cristina Derban. Trenul va avea plecarea din Oradea la ora 15:15 şi va ajunge la Mangalia la ora 9:47. Perechea lui pleacă din Mangalia la ora 15:35 şi va sosi la Oradea la 9:35.

Un bilet la clasa a II la acest tren costă 99,70 de lei, la cuşetă cu patru paturi – 132,30 de lei, iar la cuşetă cu şase paturi 120,50 de lei. „Trenul are în componenţă două vagoane cuşetă, un vagon clasa I şi trei vagoane clasa a II-a. La acestea se vor ataşa alte vagoane la Cluj – Napoca”, a precizat şefa Staţiei CFR Oradea.

Preţul legitimaţiilor de călătorie valabile de la 1 iunie 2007

 

Destinaţie   Tren Personal      Tren Accelerat    Tren Rapid Tren Intercity

                            clasa I        clasa II       clasa I        clasa II       clasa I        clasa II       clasa I        clasa II

Aleş, Salonta       6,29  3,60  13,20 9,50  21,60 16,00 25,30 19,20

Cluj – Napoca      21,20 13,40 36,90 26,50 46,20 32,90 50,70 37,10

Arad 18,80 11,80 34,50 24,90 -        -        48,30 35,50

Timişoara N        24,00 15,50 44,80 29,10 -        -        54,10 39,70

Satu Mar    18,80 11,80 34,50 24,90 -        -        -        -       

Bucureşti N         -        98,90 65,50 118,30        91,40 125,70        98,00         

 

Dan Birta



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor