Cistean şi Oros vor juca la FC Braşov

2Comentarii
ORADEA – După ce au ajuns la un acord pentru transferul jucătorilor Bogdan Cistean şi Cristian Oros, preşedintele Dinu Gheorghe (FC Braşov) a venit luni pentru a parafa actele. Jucătorii vor semna contracte pe patru ani şi jumătate cu gruparea de sub Tâmpa.

La discuţii a fost prezent şi Mircea Govor, patronul clubului Someşul Satu Mare, care a deţinut 25% din drepturile federative ale jucătorului Oros. Discuţiile au început în jurul orei 13 şi s-au finalizat după trei ore, când Cistean şi Oros au primit undă verde pentru FC Braşov. Clubul orădean va primi pentru cei doi jucători suma de 105.000 euro plus TVA şi 20% dintr-un viitor transfer al lui Cistean.

„Negocierile au fost intense. Au existat unele momente când transferurile erau la un pas să cadă, dar până la urmă s-au finalizat. Jucătorii au semnat acte că renunţă la drepturi care, cumulate, înseamnă aproximativ 5.000 de euro. Lui Cistean nu i-a convenit, dar aceasta este politica clubului. Primordial pentru mine va fi interesul pentru FC Bihor, şi acest aspect l-am urmărit şi la aceste transferuri”, a explicat preşedintele Alexandru Toth.

Jucătorii vor semna pe patru ani şi jumătate cu gruparea prezidată de Dinu Gheorghe. Fundaşul stânga Bogdan Cistean s-a arătat surprins neplăcut de faptul că a fost pus să renunţe la unele drepturi. „M-au pus să renunţ la banii din impozite, în valoare de aproape 2.000 de euro. Nu cred că meritam aşa ceva după cinci ani petrecuţi la Oradea. Am crezut că sunt oameni de caracter, dar m-am înşelat. Sunt extraordinar de bucuros că am scăpat şi nu mai vreau să am de-a face cu unii oameni de la FC Bihor”, a spus supărat Cistean.

Teodor Biris



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor