CJ Bihor îl acuză pe Bolojan de populism electoral

De Călin Corpaş
Reactualizat la:
12Comentarii
CJ Bihor îl acuză pe Bolojan de populism electoral
Consiliul Județean reacționează după ce primarul de Oradea promisese, sub angajamentul demisiei, că în șase luni aduce zborurile externe la Aeroport, dacă PNL preia șefia Consiliului Județean.

Ilie Bolojan organizează parade militare tipice regimurilor totalitare, pretinde că are soluții la Aeroport, chiar dacă nu le exprimă în plan concret, și între timp refuză să subvenționeze gigacaloria pentru orădeni, ajunsă cea mai scumpă din țară. Între timp, oamenii lui din Consiliul Județean încearcă să blocheze dezvoltarea de parcuri industriale în județ. Toate aceste mesaje sunt asumate de către purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Bihor, Adrian Simon, care îl acuză pe liderul PNL Bihor că se află în „campanie de dezinformare”. Reamintim că Ilie Bolojan promisese, luni, că va readuce cursele aeriene externe la Oradea în maximum șase luni, după ce PNL va reuși să recâștige șefia CJ Bihor.

„Dacă domnul președinte al PNL Bihor, aflat în plină campanie electorală, își acordă timp pentru a reitera că ajută comunitatea orădeană doar dacă va avea puterea politică peste județ, este grav!”, transmite CJ Bihor, cu referire la declarațiile lui Bolojan privind Aeroportul Oradea, unde Primăria ar fi dispusă să sară cu bani pentru subvenționarea curselor. Încă nu se știe cum, deoarece Ilie Bolojan nu a arătat schemele financiare concrete pe care le are în vedere. Deocamdată, Bolojan îi invită pe cei care conduc Județul și Aeroportul, Pasztor Sandor și Ioan Mang, să găsească soluții.

CJ Bihor consideră că, de fapt, (nici) Bolojan nu are soluții pentru readucerea curselor pe Aeroport, într-un viitor previzibil. „Cine are soluții financiare și juridice, ceea ce nu s-a observat în cei opt ani în care au condus județul, nu ar trebui să condiționeze aplicarea lor imediată. Astfel, aceste «soluții» par să nu existe, din moment ce rămân la stadiul de discurs populist”, scrie Simon.

CJ Bihor spune că „până la desecretizarea soluției miraculoase de subvenționare a zborurilor, ar fi indicat ca acele sume de bani să fie îndreptate spre subvenționarea gigacaloriei orădenilor, factura de energie termică fiind cea mai scumpă din țară”.

Blocajele liberalilor

În privința proiectului județean de management al deșeurilor, CJ Bihor susține că, de fapt, proiectul era blocat în momentul preluării sale, în 2016, și că municipiul Oradea, condus de Bolojan, amână aprobarea caietelor de sarcini pentru refacerea caietelor de sarcini. Între timp, și consilierii județeni PNL blochează predarea patrimoniului provenit din acest proiect, așa cum blochează și parcurile industriale din județ, dezvoltate de actuala conducere pe „model liberal”, subliniază reprezentantul Consiliului Județean.

Primarul Oradiei privește la alegerile europarlamentare ca la hârtia de turnesol: sunt indicatori pentru cota cu care PNL e creditat la alegerile locale de peste un an. „Dacă aveți încredere în mine, votați lista candidaților PNL!”, e mesajul primarului Oradiei pentru alegători, cu doar câteva zi...
Primarul Ilie Bolojan crede că, pe 26 mai, bihorenii vor da un răspuns la întrebarea dacă România se îndreaptă spre direcția bună. Reprezentarea României în UE, miza naţională şi cea locală, constituie cărțile jucate de alegători pe 26 mai. Aceasta fiindcă în opinia liderului PNL Bihor, alegerile...



12Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor