Consiliul Județean Bihor a luat poziţie faţă de proiectul de Ordonanță al Guvernului prin care Executivul încearcă să reducă abandonul școlar prin reglementarea sistemului de transport al elevilor care nu pot fi școlarizați în localitățile de domiciliu. Mai exact, îl contestă. „Proiectul Ordonanței prevede un tarif maximal de 7,84 de bani/elev/kilometru, ceea ce ar plafona costul abonamentelor la 40-60% din tarifele actuale, limitând și numărul de călătorii la una pe zi. Consiliul Județean consideră că din proiect lipsește modalitatea prin care diferența până la costul real al unei călătorii va fi decontată de la bugetul de stat către operatorul de transport”, transmite Consiliul Judeţean printr-un comunicat de presă.
Președintele CJ Bihor, Pásztor Sándor, avertizează că în Bihor, pe termen scurt, efectul Ordonanței va fi că cel puțin 10 operatori de transport vor fi scoși de pe piața transportului de persoane. De asemenea, traseele sociale deservite de aceștia vor rămâne definitiv neocupate, iar pe termen mediu restul traseelor își vor reduce frecvența de circulație pentru limitarea costurilor de operare. Acest lucru înseamnă legături mai puține cu punctele de interes și timpi mai mari de așteptare a mijloacelor de transport.
Venind în sprijinul călătorilor și al operatorilor de transport, Consiliul Județean Bihor a efectuat demersurile necesare către UNCJR și Ministerul Educației, solicitând reanalizarea proiectului, oferind totodată și o soluție practică, legală și care să mulțumească atât călătorii, cât și operatorii de transport. Propunerea Consiliului Județean Bihor este una simplă, și anume de a găsi, prin intermediul ANRS și împreună cu specialiștii din cadrul consiliilor județene, o formulă pentru a limita cuantumul tarifelor aprobate de autoritățile competente pentru transportul elevilor la un procent realist și sustenabil, calculat conform ratei de suportabilitate a prestației serviciului public, individualizată la nivelul fiecărui județ. Această abordare ar responsabiliza autoritățile competente, fără însă a provoca dezechilibre majore nici bugetelor locale și nici bugetului de stat, fiind o modalitate naturală și transparentă de reglementare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!