Clădiri vechi şi şubrede

Clădiri vechi şi şubrede
Oraşul nostru, în speţă zona centrală, este împânzit de clădiri vechi, despre care toată lumea ştie că majoritatea stau să cadă. De pe multe dintre acestea au început deja să se desprindă bucăţi de tencuială, acoperiş sau cărămizi.

Acest lucru s-a întâmplat şi miercuri, la orele prânzului pe strada Republicii, de unde au început să se desprindă bucăţi dintr-o clădire. Oamenii au chemat pompierii în ajutor, care au acţionat cu autospeciale de lucru la înălţime. Cocoţaţi pe scară, salvatorii orădeni au avut parte de un alt fel de muncă decât cea cu care se confruntă zi de zi, dar totuşi acţiunea lor a vizat tot păstrarea integrităţii sănătăţii persoanelor şi a bunurilor din zonă. Pompierii au încercat să culeagă toate bucăţile instabile de zidărie care mai existau în zona afectată. Astfel, un autoturism parcat chiar lângă clădirea cu pricina a fost acoperit cu pături şi prelate pentru a nu fi afectat de bucăţile de moloz care ar fi putut cădea. Chiar dacă acţiunea pompierilor a fost una benefică, aceştia nu au fost admiraţi şi de şoferii iritaţi, deoarece autospecialele cu care au intervenit nu au putut fi poziţionate decât în aşa fel încât să încurce circulaţia la o oră de vârf şi să formeze o coadă de autoturisme care se întindea până pe podul Dacia.

A.L.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !