Claudia, fotoreporteriţă în Canare

Claudia, fotoreporteriţă în Canare
CANARE – După ani buni petrecuţi în Oradea, Claudia Bejan şi-a sacrificat profesia ei dragă de reporteriţă dinamică şi mereu aflată în linia întâi a ştirilor TVS Oradea, strămutându-şi „centrul de operaţiuni” tocmai în însorita şi exotica insule Gran Canara din arhipelagul Canare

Dinamică şi mereu curioasă să cunoască oameni şi locuri noi, Claudia a fost convinsă să facă pasul spre insulele din apropierea peninsulei iberice de către dragul ei Alex, care i-a şi strecurat inelul de logodnă pe deget, la finalul unei cine romantice, sub briza mării. Astfel că decizia plecării nu o regretă deloc.

„Peisajul e superb, soarele surâzător tot impul iar oamenii veseli şi relaxaţi. Apa oceanului e caldă iar culoarea ei îmi aminteşte de limpezimea Crisului Repede când iese dinspre Defileu spre Aleşd. Însă aici valurile şi nisipul sunt mângâietoare, palmierii şi cactuşii sunt îngrijiţi şi totul este, în general, curat şi bine întreţinut.”, spune în câteva cuvinte Claudia.

Deocamdată, colega noastră de breaslă se fereşte să-şi exprime alte planuri de viitor, însă se revanşează luându-şi în serios rolul de reporter trimiţându-ne o serie de instantanee realizate de un fotoreporter care se perfecţionează chiar pe pielea ei….

 

Cristian Horgos

Taguri: