Claudiu Keseru: va veni si randul meu

De CARMEN ILE
1Comentariu
Claudiu Keseru: va veni si randul meu
Claudiu Keseru a avut parte de un început de sezon foarte bun în Ligue 2 din Franța. Atacantul orădean a marcat patru goluri pentru Angers SCO – trei în campionat și unul în Cupa Ligii Franței.

Care este secretul succesului? „În primul rând îmi priește statutul de om însurat și în al doilea rând, mă simt bine din toate punctele de vedere în această echipă care promite lucruri frumoase în acest sezon”, a explicat Keșeru. Internaționalul român a avut parte de o schimbare în ceea ce privește poziționarea sa în teren. Începând cu acest campionat nu mai evoluează ca și vârf, ci ocupă postul de mijlocaș ofensiv. „Mă simt foarte bine pe acest post, deoarece antrenorul îmi acordă libertate totală”, spune fostul jucător al FC Bihor.

„A stârnit curiozitate”

Totodată, Claudiu Keseru este jucătorul responsabil cu fazele fixe, două din golurile sale fiind marcate din astfel de situații. Nu este greu de intuit că orice sportiv își dorește să progreseze. Obiectivul lui Claudiu este de a promova alături de Angers în prima ligă franceză la finalul sezonului, mai ales că jocul bun practicat de echipa sa îi dă posibilitatea de a se gândi la acest lucru. Un eventual pas către Ligue 1, îi poate oferi lui Claudiu Keseru ocazia de a-l avea ca și adversar pe Adrian Mutu, al cărui transfer la Ajaccio a fost extrem de mediatizat atât în România, cât și în Franța. „Venirea lui Mutu a stârnit curiozitate în Franța, deoarece toată lumea îl consideră un star și nu se așteptau să semneze cu o echipă care are ca și unic obiectiv evitarea retrogradării”, ne-a mărturisit Claudiu Keseru (25 de ani).

În ceea ce privește echipa națională a României, atacantul orădean rămâne optimist și își dorește o calificare la Campionatul Mondial din 2014 organizat în Brazilia, deși drumul până acolo este lung și anevoios. „Sincer, sper la o calificare după începutul bun, dar campania este lungă și grupa destul de grea”, a declarat Keșeru, care crede că va veni și rândul lui să poarte tricoul naționalei, după ce a fost căpitan la tineret: „Eu sunt pregătit din punct de vedere fizic și psihic să fac acest pas și sunt sigur că la un moment dat va veni și rândul meu”.

După şase etape, Angers SCO ocupă locul 8 în Ligue 2 la două puncte de un loc promovabil.

 



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor