Claudiu Pop vrea bani pentru Bihor

Claudiu Pop vrea bani pentru Bihor
Deputatul PSD, Claudiu Pop, a vorbit joi despre activitatea sa parlamentară din ultima perioadă, despre campania PSD pentru votul uninominal şi raportul de ţară al Comisiei Europene.

Claudiu Pop si-a însirat interpelarile adresate ministrilor (datoria Irakului fata de România, electrificarea caii ferateEpiscopia Bihor – Cluj, situatia sistemului sanitar în mediul rural, pregatirea IMM-urilor în vederea aderarii la UE, memoriu privind situatia doamnei Ghiuro Sabina) si declaratiile politice (una privind impozitarea salariilor din IT si una privind „abuzurile actualei Puteri”).

În privinta propunerilor legislative, Claudiu Pop a evidentiat-o pe ultima, semnata împreuna cu alti sase deputati PSD, prin care initiatorii doresc scutirea de impozit a terenurilor afectate de ploi si de inundatii, pe durata neproductivitatii lor. Parlamentarul PSD a tinut sa mai precizeze ca este co-semnatatul unei propuneri legislative aflate în stadiu final, prin care se urmareste reesalonarea datoriilor cluburilor profesioniste sportive pe 45 de zile de la data intrarii în vigoare a legii.

Critica bugetul

Vorbind despre votul uninominal începând din 2008, Claudiu Pop a acceptat ca, la început, acesta ar putea determina si anumite aspecte negative, însa a tinut sa precizeze ca, pe termen mediu si lung, avantajele acestuia vor fi vizibile.

„Votul uninominal îl va obliga pe politician sa se întoarca la agenda publica, la interesele cetatenilor. Este singura solutie reala si corecta de reformare a clasei politice si a partidelor”, a apreciat deputatul PSD.

Parlamentarul Opozitiei s-a aratat rezervat în privinta raportului de tara emis de catre Uniunea Europeana, caracterizându-l ca „un raport echilibrat”. În privinta hopurilor, fixate în jurul coruptiei si a securizarii frontierelor, Pop a caracterizat drept o greseala atitudinea presedintelui Basescu de a arunca toata responsabilitatea integrarii pe seama Justitiei.

Deputatul a criticat bugetul de stat pe 2006, considerând bugetele Economiei si Educatiei ca fiind prea mici. Social-democratul Pop a tinut sa anunte ca va cere bani de la buget pentru infrastructura Bihorului. „Sunt curios daca ceilalti parlamentari de Bihor ma vor sustine în demersul meu”, a tinut sa puncteze Claudiu Pop.

Calin Corpas