Clorură de calciu, în premieră

Clorură de calciu, în premieră
Prima ninsoare din iarna 2005 – 2006 a pus comandamentul de iarna al Oradiei în pozitie de drepti la ora 2:00 dimineata, spune viceprimarul Mihai Groza, sef peste comitetul responsabil cu deszapezirea.

Plugurile au fost scoase pe strazi pentru a curata în primul rând principalele cai de acces în oras, centura si soselele exterioare, pâna la limita de proprietate a Oradiei, ne-a spus Octavian Sava, seful Compartimentului Salubrizare din cadrul Directiei Tehnice a Primariei.

 

O premiera

Cu aceasta ocazie s-a consumat si o premiera pentru Oradea: utilizarea clorurii de calciu pentru topirea rapida a zapezii, pe principalele artere rutiere ale municipiului, cele care au fost asfaltate în cursul acestui an. „S-a împrastiat pe bulevarde, pe Dacia, Magheru, Decebal si pe strazile reparate – pe Republicii, spre exemplu, si pe podurile din oras”, spune viceprimarul Groza.

Acesta spune ca municipalitatea a pregatit pentru aceasta iarna 45.000 litri de clorura de calciu si ca stocul existent se completeaza dupa fiecare actiune. „Am trimis o cisterna la Borzesti, sa refacem stocul. Cu cantitatile de material antiderapant de acum facem fata o saptamâna, o saptamâna si jumatate”, precizeaza vicele, responsabil cu aspectele tehnice din Primarie. Mihai Groza apreciaza ca reactia comandamentului de deszapezire la primul atac al generalului Iarna merita o nota între 8,5-9.

Prognoza negativa

Conform prognozei meteo, în zilele urmatoare sunt asteptate temperaturi negative, de pâna la – 4 grade, ne-a informat Octavian Sava. Acesta spune ca pentru intervalul imediat urmator acestei raciri este asteptata o crestere a temperaturii de pâna la 10 grade si precipitatii sub forma de ploaie.

Cristina Ghilea

Taguri: