Clovni cu diplomă pentru copiii din spital

De Crina Dobocan
Reactualizat la:
Clovni cu diplomă pentru copiii din spital
© Clovni - Doctori
Cursul de clovni organizat de Asociaţia Caritas Eparhial Oradea la Centrul Social „Maria Rosa” a ajuns la final. Pe parcursul cursului, Clovnii – Doctori au avut parte de momente inedite şi distracţii.

Cei 12 cursanţi au învăţat să modeleze baloane, să se machieze, trucuri, dar şi cum să se comporte cu copiii din Spitalul Municipal „Dr. Gavril Curteanu” pentru a le face mai plăcută perioada de internare. După ce cursanţii au susţinut examenul de final, au primit din partea organizatorilor o diplomă şi un halat pictat cu personaje din desene animate, pe care îl vor îmbrăca de fiecare dată când vor merge în vizită la copiii din spital.

„Cei 12 voluntari, împreună cu Clovnii – Doctori «veterani», vor vizita copiii de la Spitalul Clinic Municipal «Dr. Gavril Curteanu» de trei ori pe săptămână. Ei vor face terapie prin zâmbet”, a spus Alessandra Crovasce, coordonatorul de voluntari din partea Caritas Eparhial Oradea. Următorul curs de clovni va fi organizat în luna februarie 2017. Cei care doresc să se înscrie o pot face de luni până vineri, între orele 9:00-15:00, la sediul Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea, str. Ep. Mihai Pavel nr. 4, sau la tel. 0785/284.472 (Alessandra Crovasce).



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase