Traficul rutier spre vamă este gâtuit și se desfășoară doar pe o singură bandă, prima fiind ocupată cu camioanele parcate. În cursul zilei de luni coada de camioane a ajuns până la sensul giratoriu de la fostul supermarket PIC. „Stau de cinci ore în coadă și încă nu am ajuns la frontieră, este inadmisibil”, s-a plâns unul dintre șoferii blocați în trafic.
Cazurile tot mai dese de migranți care doresc să intre în spațiul Schengen au făcut ca vameșii maghiari să introducă controalele amănunțite la fiecare automarfar. La formarea cozilor a contribuit și traficul crescut față de alte zile, cumulat cu faptul că în weekend există restricții de circulație a automarfarelor în Ungaria.
În mod normal, controlul unui automarfar, care nu este suspect sau nu are sigiliul rupt, durează între 1 și 2 minute. Un control amănunțit durează mult mai mult, iar șoferii de camion nu au de ales și așteaptă ore întregi până să treacă de punctul vamal. Actualmente, timpul de așteptare la vamă este de minim 250 de minute, conform estimărilor aplicației Poliției de Frontieră (https://www.politiadefrontiera.ro/ro/traficonline/?vt=2&dt=2).
Au suplimentat personalul
Poliția de Frontieră Română a încercat să facă tot ce le stă în putință pentru a fluidiza traficul. „Personalul a fost suplimentat și se lucrează la capacitate maximă”, informează Comisar-şef de poliţie Laura Beatrice Bondar. Toate cele trei artere de ieșire din țară sunt funcționale, iar timpii de așteptare au fost reduși față de ziua de luni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!