Coaliţia Rogerius: mediocrul Mălan să nu ne acuze de furt sau incompetenţă

De Oana Farcas
Reactualizat la:
10Comentarii
Ioan Horvath, Silvia Ardelean și Iuliu Hosu
Ioan Horvath, Silvia Ardelean și Iuliu Hosu
Organizaţia a contestat la Prefectură legalitatea reatestării bianuale a administratorilor de asociaţii, măsuri susţinute de viceprimarul Mircea Mălan.

Coaliţia Rogerius critică HCL-urile adoptate de forul Consiliului Local Oradea. Membrii Coaliţiei califică hotărârile nr. 833 și 834 ca ilegale, şi limitatoare în ceea ce priveşte libertatea și democrația orădenilor

„CL, instrumentul Primăriei”

„Hotărârea 833/2017 se suprapune și vrea să subsituie o lege, mai exact legea 230/2007, lucru care este ilegal. Din start, hotărârea Consiliului Local contrazice legea 230 care spune că: Asociația de proprietari are drept scop administrarea și gestionarea activității comune”, a menționat Ioan Horvath, membru fondator al Coaliției.

Potrivit acestuia o altă problemă majoră este constituită de prevederile hotărârii 834/2017 prin care se dorește atestarea și reatestarea administratorului pe baza unui examen cu test grilă pe care candidatul trebuie să îl promoveze cu minim 85 de puncte din 100 posibile.

„De ce este stabilit barem de 85 de puncte, pe ce criteriu? Sunt autorizați? De ce nu pot ține un administrator competent, calificat, fără atestare?”, se întreabă Horvath supărat pe aceste reglementări.

Administratori cu vechime

Nici Hosu Iuliu nu se arată mai mulțumit. Cu vechime și 3 atestate, valabile pe întreg teritoriul României, Hosu compară situația administratorilor cu cea a studenților ori a șoferilor a căror licențe, respectiv, permise de conducere, se suspendă doar în anumite situații.

„Consider că Primăria Oradea ar avea suficiente probleme cu domeniul public, nu să se amestece în probleme organizatorice ale asociației. Pentru cine nu e competent, este un comitet, o adunare generală, există justiție”, a declarat Hosu Iuliu exprimându-și totodată dezacordul cu privirea la atestarea și reatestarea.

„Mediocrul” Mălan

Pe de altă parte, membrii coaliției Rogerius se declară deranjați și de remarca viceprimarului Mălan cum că administratorii și președinții ar băga mâna în banii asociației.

„Nu am nici o problemă cu domnul Mălan, dar acea afirmație mi se pare foarte gravă. Să trimită controale, să ia datornicii la rost, dar nu să jignească. Asta este chiar o jignire, nu vă supărați! Eu m-am considerat jignită pentru că am preluat asociația, în urmă cu 6 ani, cu penalizări și am reușit să o duc pe un trend crescător și acuma aud să nu bagi mâna… eu nu fac așa ceva”, a declarat Ardelean Silvia un alt membru fondator al Coaliției.

Coaliția Rogerius se disculpă Coaliția Rogerius se disculpă ©

„Mircea Mălan are un scop, ne-a făcut hoți. Știți cine au fost hoții? Acei administratori desemnați de ei fără acordul locatarilor. După ce am ieșit în presă și am spus că nu-i permit domnului Mălan să mă facă hoț fără dovadă, am și trimis un avocat din fața căruia a fugit. Să nu mă confunde pe mine cu politicienii, pe mine nu mă face el troacă de porci! Nu-i permit unui licean mediocru, unui student mediocru”, a tunat Horvath făcând corelația acestui eveniment cu faptul că i s-au aplicat 3 sancțiuni la scurt timp după.

Administrarea asociației, muncă grea

Activitatea asociației a fost prezentată ca fiind ceva dincolo de distribuirea costurilor, dincolo de încasări și plățilele către furnizori. Aceasta a fostdescrisă ca locul, liantul social unde vecinii se împrietenesc, se plâng de unele probleme ori cere sprijin uman în relațiile de interacțiune între vecini.

„Mi-am dat seama că se face o presiune politico-economică extremă pe populația nostră din partea politicienilor pentru ca ultima redută a asocierii libere a oamenilor din orașul Oradea să dispară”, mai menționează Horvath.

Având în vedere cele descrise, coaliția a depus o sesizare, privind nelegalitatea hotărârilor, la Prefectura Județului Bihor.



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor