Cod fiscal

Cod fiscal
Deva – Codul fiscal ar putea fi modificat din nou până la sfârşitul anului, pentru eliminarea scutirilor de la plata taxelor locale pentru unii agenţi economici sau pentru anumite proiecte, a declarat Mircea Toader, secretar de stat în MAI.

El a apreciat că aceste scutiri trebuie lăsate la latitudinea administraţiilor locale, care vor decide dacă le aplică sau nu. De asemenea, în vederea finanţării dezvoltării administraţiei locale, în Codul Fiscal va fi prevăzută creşterea cotei din impozitul pe profit alocate administraţiei publice de la 47% la 51%.

„Mãsurile sunt necesare pentru a compensa anumite reduceri de bugete locale care au avut loc din diverse motive. De exemplu, pentru familiile din zonele miniere şi cele aflate în dificultate s-a prevăzut reducerea cu 50% a taxelor locale plătite şi nu s-a prevăzut nici o modalitate de compensare a reducerii bugetului”, a explicat Toader.

Un astfel de caz este cel al CL Brad unde din cauza Legii Munţilor Apuseni, bugetul local a fost „văduvit” de anumite sume de bani (cetăţenii platesc 50% din cuantumul impozitului local).

„Pentru că nu s-a asigurat o suplimentare a fondurilor către bugetul local din altă parte, CL poate dezvolta mai greu anumite proiecte de investiţii din lipsa banilor, adică a fondurilor proprii necesare cofinanţării”, a declarat Florin Cazacu, primarul municipiului Brad.

Clara Pâs



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase