Cod galben de inundații în județul Bihor! Vezi recomandările pompierilor

De Oana Farcas
Cod galben de inundații în județul Bihor! Vezi recomandările pompierilor
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o atenţionare cod galben de inundații valabilă până duminică, la ora 14:00.

Potrivit hidrologilor, în perioada 20 mai, ora 14:00 – 21 mai ora 24:00, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe râurile din bazinul hidrografic al Crișului Negru, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.

Având în vedere avertizarea hidrometeorologică actuală, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor recomandă cetățenilor respectarea următoarelor măsuri:

– Curăţarea şanţurile şi rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale;

– Construirea unor bariere pentru a opri pătrunderea apei în casă în caz de inundaţie;

– Să nu se arunce gunoaiele menajere şi resturile vegetale în albiile apelor curgătoare;

– Ascultarea recomandărilor făcute de autoritățile locale și județene privind modul de comportare premergător/pe timpul/după producerea inundațiilor;

– Urmărirea cu atenție a evoluției situației hidrologice și avertizările autorităților.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !