Cod galben de ploi, vânt şi ninsori în Bihor

Reactualizat la:
Cod galben de ploi, vânt şi ninsori în Bihor
Administrația Națională de meteorologie a emis o avertizare meteo valabilă din după masa zilei de vineri până sâmbătă dimineața. 

UPDATE

       Începând din a doua parte a nopţii de sâmbătă spre duminică şi în cursul zilei de duminică 01 februarie, se vor semnala precipitaţii, mai ales ploi, îndeosebi în jumătatea de sud a ţării, unde cantităţile de apă vor depăşi, local 10…15 l/mp, iar în Dobrogea şi sud-estul Munteniei, izolat 25…30 l/mp. La munte va mai ninge, cu precădere în Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali. Vântul va avea intensificări temporare în regiunile sudice, dar şi pe crestele montane, cu viteze de peste 45…50 km/h.

harta

În intervalul vineri ora 17:00 (30 ianuarie) – sâmbătă ora 10:00 (31 ianuarie), precipitaţiile vor cuprinde cea mai mare parte a ţării, iar în regiunile vestice şi nord-vestice, cantităţile de apă vor fi în jur de 15 l/mp şi izolat, în Carpaţii Occidentali, Carpaţii Meridionali şi în Subcarpaţii Getici peste 35…40 l/mp.

Vor fi ploi, iar în zonele de munte, treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat consistent de zăpadă. Precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala, în dimineaţa zilei de 31 ianuarie, local şi în nord-vestul şi centrul teritoriului.Vântul va prezenta intensificări în toată ţara, cu viteze mai mari în Banat, Crişana, sudul Transilvaniei şi în Dobrogea, unde la rafală se vor depăşi 70 km/h. La munte, vântul va sufla tare, cu peste 90 de km/h, temporar viscolind zăpada.

Recomandări ISU Crișana

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor recomandă cetăţenilor următoarele măsuri preventive specifice condiţiilor meteorologice prognozate:

  • evitaţi, pe cât posibil, să părăsiţi imobilele dacă nu este necesar;
  • pentru persoanele aflate pe stradă, se va evita trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi prin aproprierea imobilelor aflate în construcţie; aceste puncte vulnerabile trebuie avute în vedere şi în cazul parcării autovehiculelor;
  • sistarea activităţilor desfăşurate în teren deschis sau la înălţime;
  • închiderea tuturor ferestrelor locuinţelor şi altor categorii de construcţii, precum şi îndepărtarea de acestea;
  • neatingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ şi ocolirea acumulărilor de apă din zonele cu pericol potenţial de electrocutare.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase