Cod galben și portocaliu de inundații în Bihor

De Bihon.ro
Cod galben și portocaliu de inundații în Bihor
© Foto: ISU „Crișana” Bihor
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o atenţionare cod galben și portocaliu de inundații valabilă în perioada 06-07 iunie.

Potrivit hidrologilor, în intervalul 06 iunie, ora 14:00 – 07 iunie, ora 24:00 județul Bihor se află sub Cod Galben hidrologic, atenționarea fiind valabilă pentru râurile din bazinele hidrografice Barcău, Crişul Repede – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior și Crişul Negru, fenomenele vizate fiind „Scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menționate, cu posibile depășiri ale cotelor de apărare”.

Totodată, conform datelor transmise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, fenomenele hidrologice periculoase aferente avertizării hidrologice Cod Potocaliu (risc de viituri generatoare de revărsări importante care pot conduce la inundarea de gospodării şi obiective social-economice. Depăşire COTE DE INUNDAŢIE) „se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare ȋn data de 06 iunie, între orele 17:00 –24:00, pe unele râuri din județul Bihor”.

În funcție de evoluția fenomenelor hidrometeorologice vom reveni cu actualizarea prognozei hidrologice.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !